De patru ori peste dinamica indicelui paneuropean Stoxx 600 – aşa arată performanţa indicelui BUX al bursei de la Budapesta în 2025. Cu un avans de 21% de la începutul anului, indicele pieţei de capital din Ungaria depăşeşte clar evoluţia de 3,6% a indicelui local BET şi se numără astfel printre cele mai performante burse din lume în acest an. Cum se explică dinamica?
„Printre motive ar putea să se afle evoluţia foarte bună a unor companii din zona telecom/tech, alături de o revenire a capitalului în titlurile cu ponderi majore în indice: MOL, care a evoluat comparabil cu indicele, şi OTP, care l-a depăşit cu aproximativ opt puncte procentuale de la începutul anului”, spune Claudiu Cazacu, strateg în cadrul casei de brokeraj XTB România, pentru ZF.