Luni 28 iulie, şedinţa de tranzacţionare de la Bursa de Valori Bucureşti a adus activitate sporită pe segmentul de obligaţiuni, mai exact pe cel al titlurilor de stat Fidelis, unde se pare că unii investitori au trecut la vânzare – cel mai probabil, pentru a se pregăti de noua emisiune de titluri de stat. Alţii, atraşi de preţurile în scădere, au intrat la cumpărare.
Preţurile nu au avut însă fluctuaţii foarte mari; la amiază, cea mai tranzacţionată emisiune era una denominată în euro, cu scadenţă în 2032, listată la finele lunii iunie.
Astfel de mişcări sunt realizate, de obicei, de investitori cu un apetit mai ridicat pentru risc, care încearcă să îşi optimizeze randamentele repoziţionându-se în perspectiva noilor ediţii Fidelis, pe baza calculelor privind preţurile şi dobânzile.