Burse - Fonduri mutuale

De ce Bursa de Valori de la Bucureşti este în scădere miercuri pe când cele europene sunt pe plus după ce UE a anunţat măsuri de ripostă la importurile americane de oţel şi aluminiu? Indicele BET, minus 0,6%. La Frankfurt DAX creşte cu 1,4%, Paris cu 1%, Stoxx600 cu 0,8%

De ce Bursa de Valori de la Bucureşti este în scădere...

Autor: Liviu Popescu

12.03.2025, 11:49 3558

Bursa de Valori de la Bucureşti înregistrează scăderi miercuri dimineaţă, într-o şedinţă cu un debut lent la tranzacţionare, în timp ce bursele europene sunt pe plus influenţate de tarifele de retaliere la importurile         americane de oţel şi aluminiu. De ce?

“Cred că este o continuare a trendului negativ, având în vedere faptul că, în cazul pieţei noastre, amplitudinea scăderilor înregistrate în ultimele două zile a fost cu mult mai mică faţă de cea înregistrată pe pieţele externe”, spune Marcel Murgoci, broker al Estinvest.

Astfel, la ora 11:40, indicele principal BET al Bursei de Valori de la Bucureşti, care reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 20 de acţiuni, se depreciază cu 0,6%. Tranzacţiile sunt de doar 8,5 mil. lei din care Banca Transilvania (TLV) asigură 6,7 mil. lei. Pe locul doi se poziţionează OMV Petrom cu 329.000 de lei şi pe trei Hidroelectrica (213.000 de lei). Acţiunile TLV au plus 0,2%. Pe 11 martie BET a urcat cu 0,4%, iar cu o şedinţă în urmă scăzuse cu 0,8%.

În afară, la Frankfurt DAX creşte cu 1,4%, Paris cu 1%, Stoxx600 cu 0,8%. Peste Ocean indicii futures arată creşteri de 0,5% pentru Dow Jones şi 0,7% pentru S&P500.

Financial Times scrie că UE a luat măsuri de retorsiune împotriva tarifelor de 25 % impuse de Donald Trump pentru oţel şi aluminiu la câteva ore după intrarea lor în vigoare, intensificând un război comercial care a zguduit pieţele financiare şi ameninţă economia mondială.

Comisia Europeană a declarat că măsurile sale vor afecta bunuri americane în valoare de până la 26 de miliarde de euro, egalând tarifele SUA la exporturile europene, şi vor intra în vigoare în aprilie, lăsând ceva timp pentru a negocia cu Washingtonul.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că UE regretă decizia lui Trump şi că tarifele sunt „rele pentru afaceri şi chiar mai rele pentru consumatori”.

„Aceste tarife perturbă lanţurile de aprovizionare. Ele aduc incertitudine pentru economie. Sunt în joc locuri de muncă. Preţurile vor creşte”, a spus von der Leyen.​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF HR TRENDS