♦ Preţul ţintă acordat de casa de brokeraj este de 1,66 lei pe acţiune ♦ „Estimăm că veniturile Aquila pentru întregul an vor atinge 3,5 mld. lei, în creştere cu aproximativ 18,5% faţă de anul precedent“.
BRK Financial Group, intermediar pe locul şase în clasamentul celor mai mari brokeri de la Bursa de Valori din acest an, consideră că acţiunile companiei de transport şi logistică Aquila (AQ) au un potenţial de creştere de 18% până în primăvara lui 2026 şi acordă astfel un preţ ţintă de 1,66 lei şi recomandarea de cumpărăre.
Acţiunile Aquila se tranzacţionau la 1,386 lei la data transmiterii raportului BRK investitorilor, pe 23 mai. Compania are o capitalizare de 1,67 mld. lei. „În prezent, estimăm că veniturile Aquila pentru întregul an vor atinge 3,5 mld. lei, în creştere cu aproximativ 18,5% faţă de anul precedent şi cu 4,2% peste estimările anterioare, având în vedere creşterea organică din primul trimestru şi achiziţia Kitax (estimăm o contribuţie de 45–60 mil. lei la veniturile grupului). Menţionăm că estimarea noastră privind cifra de afaceri rămane totuşi sub bugetul companiei, care prevede o creştere de 23,0%, până la 3,616 mld. lei. Nu am inclus în estimările noastre eventuale achiziţii suplimentare, deşi compania se află încă în negocieri avansate cu trei ţinte potenţiale, care cumulează venituri de aproximativ 300 mil. lei“, se arată în raportul de analiză semnat de Alex Dodoi, CFA, head of research.