♦ „Profitabilitatea se va menţine. Rezultatele, sub spectrul tarifelor ANRE“, spune Elena Uleia de la Prime Transaction ♦ Acţiunile se tranzacţionează în prezent la un PER de 10x.
Situaţiile financiare ale Transgaz (TGN) din primul trimestru al anului 2025 s-au încadrat peste estimările pieţei, susţinute de majorarea tarifelor de transport de Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, iar preţul acţiunilor a marcat, în consecinţă, noi maxime istorice. Totuşi, performanţa emitentului este influenţată de variaţiile sezoniere, cu cifre mai scăzute în lunile mai calde, iar deciziile privind tarifele viitoare vor fi esenţiale pentru stabilitatea rezultatelor pe întreg anul, consideră Elena Uleia, broker la Prime Transaction, una dintre cele mai vechi societăţi de intermediere de la bursa locală.
„Rezultatele Transgaz şi Transelectrica au fost peste aşteptări, fiind cu siguranţă ajutate de creşterea tarifelor. Transgaz a ajuns în zona maximelor, cotaţia are o performanţă foarte bună. Cred că vor raporta în continuare bine şi vor beneficia de tarifele în creştere“, spune ea.
Operatorul sistemului naţional de transport gaze naturale a înregistrat un profit net de 516,6 mil. lei în intervalul ianuarie-martie 2025, faţă de 257,9 mil. lei în aceeaşi perioadă a anului precedent. Veniturile din activitatea de exploatare, înainte de activitatea de echilibrare şi de construcţii conform cu IFRIC12, s-au majorat cu 49% la 1,05 mld. lei.