Burse - Fonduri mutuale

Bursa vrea să-şi crească „de mici“ posibilii clienţi şi se aliază cu Google, NN, Banca Transilvania şi Mazars pentru educarea a 15 companii

Bursa vrea să-şi crească „de mici“ posibilii...

Autor: Liviu Popescu

07.02.2017, 00:00 421

Busa de Valori Bucureşti (BVB), administratorul pieţei de capital din România, vrea ca împreună cu parteneri precum Google, NN, Banca Transilvania sau Mazars să educe 15 companii pentru a le impulsiona creşterea organică. BVB vrea să organizeze traininguri şi workshopuri în perioada aprilie-noiembrie 2017, dar nu menţionează costurile la care se ridică  programul sau care este aportul fiecărui partener. „Trainingurile oferite vor cuprinde mai multe arii de interes pentru orice companie în creştere, printre care: branding, marketing şi tehnici de vânzare, dezvoltarea de produse, consultanţă în management, alternative de finanţare, raportare financiară, relaţia cu investitorii, procesul de listare la bursă“, menţionează BVB. Tariful de procesare pentru admiterea acţiuni pe piaţa reglementată este de 1.200 de lei, la care se adaugă un tarif de admitere la tranzacţionare de pe piaţa reglementată care poate varia de la 3.600 de lei la 21.000, în funcţie de valoarea capitalurilor proprii, potrivit listei de tarife a BVB. De pe site-ul BVB se arată că la secţiunea tarife şi comisioane aplicabile participanţilor, tariful pentru admiterea ca participant la sistemul de tranzacţionare al BVB pe piaţa reglementată la vedere este de 200.000 de lei, plătit o singură dată pentru admiterea ca participant la sistemul de tranzacţionare al BVB pe piaţa reglementată la vedere. „Tariful este datorat de intermediarii/firmele de investiţii din România, statele membre şi nemembre“, se arată pe site-ul BVB. Comisionul de tranzacţionare de acţiuni pe piaţa principală este de 0,04% la cumpărare şi 0,1% la vânzare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO