Burse - Fonduri mutuale

Bursele cresc marţi în aşteptarea discursului preşedintelui american Trump legat de războiul comercial: Optimismul împinge S&P 500 şi Nasdaq spre noi recorduri

Bursele cresc marţi în aşteptarea discursului...

Autor: Alex Ciutacu

12.11.2019, 17:24 271

Bursele cresc uşor marţi în contextul în care investitorii aşteaptă discursul preşedintelui american Donald Trump legat de conflictul comercial cu China şi de viitoarele politici economice.

Indicele S&P 500 a crescut cu 0,4%, atingând un nou record de creştere pe o singură zi. În acelaşi timp, indicele Nasdaq a atins un nou maxim record, tranzacţionându-se pe o creştere de 0,4%.

Indicele industrial Dow Jones a crescut cu 45 de puncte, adică 0,2%.

Preşedintele american Donald Trump va vorbi marţi în cadrul Economic Club of New York, unde ar trebui să discute despre statutul negocierilor comerciale dintre SUA şi China.

Discursul său vine în contextul în care investitorii se întreabă dacă semnarea unui acord în următoarele săptămâni este posibilă.  

Vineri, Trump a spus că nu este de acord să renunţe la o parte din tarifele aplicate pe bunuri chinezeşti, după ce presa internaţională a scris că Washingtonul şi Beijingul s-ar fi înţeles să elimine tarifele în tranşe.

Luna trecut, Trump a anunţat că SUA şi China au convenit ca prima fază a tratatului comercial să fie semnată la finalul lunii noiembrie – ceea ce ridică aşteptările pentru această seară.

În baza unor aşteptări optimiste, atât Dow Jones, cât şi S&P 500 au crescut cu 3% luna aceasta, în timp ce Nasdaq a crescut cu 5,4%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO