Burse - Fonduri mutuale

Bursele europene încep să se aprecieze după ce preşedintele ucrainean Zelenski a spus că nu mai vrea să insiste pentru aderarea la NATO. Creşteri de 4% la Frankfurt şi Paris. Compania ruso-engleză de extracţie a aurului, raliu de 44%

Ultimele zile de tranzacţionare au fost marcate de un grad ridicat de volatilitate pe bursele europene

Ultimele zile de tranzacţionare au fost marcate de un grad ridicat de volatilitate pe bursele europene

Autor: Eduard Ivanovici

09.03.2022, 11:26 557

Acţiunile din Europa înregistrau creşteri consistente la începutul zilei de miercuri, încurajate de un interviu cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski,  care a părut să facă o serie majoră de concesii, relatează MarketWatch.

Stoxx 600, indice care monitorizează activitatea a 600 de companii din economii precum Regatul Unit, Norvegia, Germania, Austria şi Belgia, creştea cu 2,6% la 11:20, ora României. Printre societăţile cu evoluţii notabile se numără banca BNP Paribas (+7,6%), Adidas (+7,8%) şi Deutsche Bank (+7%).

Principalii indici bursieri ai continentului, precum DAX 30 din Frankfurt şi CAC 40 din Paris, raportau creşteri de 4%, respectiv 3,9%. La Milano, FTSE MIB era pe plus cu 3,7%, iar FTSE, indicele bursei din Londra se aprecia cu 1,8%.

Totodată, Polymetal International, o companie ruso-engleză specializată în extracţia aurului, înregistra un raliu 44%. În ceea ce priveşte sancţiunile lansate de Uniunea Europeană, Polymetal a declarat că, momentan, nu este deţinută şi controlată de nicio persoană cu conexiuni în Federaţia Rusă.

Aurul încheie cea mai bună săptămână de aproape un an. Cererea, stimulată de atacurile lansate asupra Ucrainei

Contractele futures pe Dow Jones, S&P 500 şi Nasdaq creşteau cu 1%-1,4%.

Ieri, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că „m-am liniştit cu privire la această chestiune” legată de aderarea la NATO şi a anunţat că este deschis la dialog vizavi de soarta „republicilor” Doneţk şi Luhansk.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat săptămâna această că Ucraina nu deţine „perspective solide” cu privire la statutul de membră NATO. Joi, miniştrii de externe din Rusia şi Ucraina se vor întâlni în Turcia, la două săptămâni de la izbucnirea războiului.

„Sfârşitul războiului începe să prindă contur, însă asta nu înseamnă că luptele se vor opri prea curând”, spune Arne Petimezas, senior analyst al furnizorului de servicii financiare AFS Group.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO