Burse - Fonduri mutuale

Bursele europene şi americane ating niveluri record de sărbători. La Bucureşti, Bursa este pe verde pe toţi indicii

Bursele europene şi americane ating niveluri record de...

Autor: Teona Tomoiaga

27.12.2019, 12:11 376

Acţiunile europene au atins vineri, un alt nivel record, iar investitorii rămân optimşti cu privire la o îmbunătăţire a economiei globale, în urma unor indicii clare asupra rezolvării tensiunilor dintre SUA şi China, prin stabilirea unui acord preliminar între cele două mari economii, scrie Reuters.

Acţiunile europene s-au ridicat vineri la un alt nivel record, în condiţiile în care investitorii au rămas optimisti cu privire la îmbunătăţirea economiei globale, după o nouă doză de date economice optimizate din China şi indicii ferme ale unei tranzacţii comerciale preliminare dintre SUA şi China.

Indicele pan-european STOXX 600 a crescut cu 0,2%, pentru a treia oară consecutiv când atinge un nivel maxim, în săptâmâna sărbătorilor.

Cifrele înregistrate vineri au arătat faptul că profiturile companiilor industriale chineze au crescut în cel mai alert ritm în ultimele opt luni. Beijingul a declarat, săptămâna aceasta, că a purtat discuţii apropiate cu Washinton despre faza 1 a acordului comercial, în urma unor comentarii ale preşedintelui american, Donald Trump, cu privire la o ceremonie oficială de semnare a acordului, aşteptată la începutul lunii ianuarie 2020.

Totodată, bursa de pe Wall Street atinge nivele maxime în această perioadă festivă.

Astfel, indicele Nasdaq a depăşit, joi, pentru prima dată pragul de 9.000 de puncte, toţi cei trei mari indici de pe Wall Street atingând valori maxime la închidere, datorită optimismului în ceea ce priveşte rezolvarea tensiunilor comerciale dintre SUA şi China şi a datelor pozitive privind creşterea robustă a vânzărilor online publicate într-un raport.

Cu doar câteva zile până la sfârşitul anului, benchmarkul american S&P 500 este mai mare cu 29% în 2019, ceea ce reprezintă cel mai mare câştig anual procentual din 2013.

Acţiunile Amazon s-au apreciat cu 4,4% după ce Mastercard a publicat un raport conform căruia americanii au făcut cumpărături online la un nivel record în timpul sezonului de cumpărături pentru sărbătorile de iarnă, faţă de anul trecut.

"Partea importantă este că vânzările online au fost mult mai solide decât ne-am aşteptat. În magazine, nivelul vânzărilor a fost sub estimări, astfel încât vânzările online, şi în principal Amazon, au salvat situaţia", a declarat John Conlon, de la compania americană People's United Advisors.

Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,37%, la 28.621,39 puncte, indicele S&P 500 a înregistrat un avans de 0,51%, la 3.239,91 puncte, un nou nivel record. Indicele Nasdaq Composite a urcat cu 0,78%, la 9.022,39 puncte, depăşind pentru prima dată pragul de 9.000 de puncte.

Reducerea ratei dobânzii Rezervei Federale, precum şi datele economice mai pozitive şi profiturile companiilor au contribuit, alături de optimismul privind relaţiile comerciale dintre SUA şi China, la rezultatele record ale burselor.

La Bucureşti, bursa a deschis sesiunea pe creştere pe toţi indicii. Indicele BET a urcat cu 0,54%, în timp ce BET-Fi a urcat cu 0,08%, şi BET-NG cu 0,60%. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO