Burse - Fonduri mutuale

Bursele lumii se clatină din nou după ce investitorii simt că băncile centrale dau înapoi şi nu mai aruncă cu bani

Bursele lumii se clatină din nou după ce investitorii...

Autor: Dan Grigore Ivan

12.09.2016, 00:05 2622
Decizia Băncii Centrale Europene de a nu prelungi achiziţia de obligaţiuni după martie 2017 şi declaraţiile oficialilor băncii centrale americane, care încurajează o apreciere a ratei de politică monetară cât mai curând, au condus la scăderi însemnate pe marile pieţe de capital ale lumii la sfârşitul săptămânii trecute. 
 
Astfel, doar vineri, indicele S & P 500, referinţa pieţei de capital americane, a scăzut cu 2,45% - una dintre cele mai mari scăderi din acest an. De asemenea, indicele VIX, ce măsoară volatilitatea din piaţă, a crescut cu 40% vineri, ajungând la cea mai mare valoare după perioada imediat următoare Brexitului.
 
Sectorul utilităţilor - unul dintre cele mai performante în ultimul an, cu o creştere de peste 8% –, a fost cel mai tare lovit vineri, afişând o depreciere de 3,41%.  La polul opus, cea mai mică scădere a fost consemnată de sectorul financiar, unul dintre cele afectate în ultimul an, ce a afişat o scădere de 1,79%. Explicaţia rezidă în faptul că o posibilă apreciere a ratei de politică monetară ar ajuta în primul rând sectorul financiar-bancar, marjele de profit erodate puternic fiind antrenate şi de dobânda menţinută de Fed ani de zile la unele dintre cele mai mici valori din istorie.
 
Pe piaţa germană, indicele DAX a scăzut cu 1,03% în ultima săptămână, în timp ce doar vineri a scăzut cu 0,95%. Cea mai mare depreciere dintre constituenţii indicelui german a fost înregistrată de compania de real estate Vonovia, ale cărei acţiuni au coborât cu 3,85%, şi de producătorul de materiale de construcţii Heidelbergcement, ce a înregistat o depreciere de 3,62% a valorii de piaţă. Pe de altă parte, acţiunile Deutsche Bank au continuat evoluţia pozitivă, după o apreciere de 4,12%, cea mai mare din principalul indice al bursei de la Frankfurt. 
 
La Paris, indicele CAC 40 a coborât cu 1,13%, cea mai mare scădere fiind marcată de compania ArcelorMittal, cu 3,09%, în timp ce acţiunile asigurătorului AXA s-au apreciat cu 1,07% - cea mai mare din indicele francez.
 
De asemenea, bursa de pe malul Tamisei a fost atinsă de valul de precauţie şi pesimism care a definit ultima săptămână. Indicele britanic a coborât cu 1,71% în această perioadă, în timp ce doar vineri scăderea a fost de 1,19%.
 
Cu toate acestea, acţiunile băncilor britanice au reuşit să închidă în urcare, RBS afişând o apreciere de 2,28%, Barclays de 0,89%, iar HSBC de 0,82%. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO