Burse - Fonduri mutuale

Business internaţional. Netflix, declin de peste 30% miercuri după anunţul primei scăderi a numărului de abonaţi din ultimii 10 ani. Acţiunile au minus 60% în 2022

Business internaţional. Netflix, declin de peste 30%...

Autor: Eduard Ivanovici

21.04.2022, 00:04 307

Acţiunile companiei de streaming Netflix (NFLX) au scăzut cu circa 60% anul acesta, luând în calcul şi dinamica şedinţei de tranzacţionare din 20 aprilie, conform Yahoo Finance. Astfel, Netflix a pierdut mai mult de 40 mld. dolari din capitalizare în 2022.

Compania a fost unul dintre cei mai mari câştigători din timpul pandemiei de COVID-19, beneficiind de măsurile de distanţare socială şi restricţiile de circulaţie aplicate în timpul crizei sanitare.

Totuşi, odată cu relaxarea regulilor anti-COVID-19, gigantul american a înregistrat creşteri modeste ale numărului de abonaţi şi a oferit estimări sub prognozele analiştilor, fapt ce s-a reflectat şi în evoluţia pe bursă. Miercuri la ora redactării acestei ştiri, acţiunile Netflix se prăbuşeau cu peste 30%, în contextul în care compania a anunţat anterior prima pierdere de abonaţi din ultimul deceniu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO