Burse - Fonduri mutuale

BVB cere acordul acţionarilor pentru a trece la sistemul dualist de administrare

BVB cere acordul acţionarilor pentru a trece la sistemul...

Autor: Roxana Pricop

14.09.2015, 11:08 668

Conducerea Bursei de Valori Bucureşti (BVB), principalul operator bursier de pe piaţa locală de capital, a convocat acţionarii pe 28 octombrie în Adunare Generală Extraordinară pentru a aproba trecerea la sistemul dualist de administrare cu directorat şi Consiliu de supraveghere.

În prezent, administrarea BVB este organizată în sistem unitar. Conducerea BVB este asigurată de un Consiliu de Administraţie, denumit Consiliul Bursei, format de nouă membri. Lucian Anghel este preşedintele Consiliului. Mandatelor celor nouă administratori vor expira la începutul anului viitor.

Conducerea executivă este asigurată de directorul general Ludwik Sobolewski. Bursa are doi directori generali adjuncţi –Anca Dumitru şi Alin Barbu.

Sistemul dualist de administrare presupune un Consiliu de Supraveghere ce monitorizează activitatea directoratului şi verifică respectarea de către acesta a prevederilor legale.

Consiliul de Supraveghere va fi format din şapte membri persoane fizice, potrivit propunerilor de modificare a actului constitutiv al BVB publicate alături de convocatorul de AGA.

Membrii Consiliului de Supraveghere sunt aleşi de către Adunarea Generală a  Acţionarilor pentru un mandat de patru ani (începând cu data validării de către ASF). Aceştia nu pot fi realeşi decât o singură dată.

Conducerea BVB va fi asigurată de un directorat, format din trei membri, desemnaţi de Consiliul de Supraveghere pentru un mandat de patru ani.

Acţiunile BVB scad cu 1,2% în deschiderea şedinţei de tranzacţionare de azi, până la o cotaţie de 31,5 lei/titlu. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO