Burse - Fonduri mutuale

BVB încheie 2017 cu al doilea cel mai bun rulaj din ultimii nouă ani

BVB încheie 2017 cu al doilea cel mai bun rulaj din...

Autor: Liviu Popescu

12.01.2018, 00:07 652

Bursa de Valori de la Bucureşti, catalogată încă piaţă de frontieră, a încheiat anul 2017 cu un rulaj mediu zilnic de tranzacţionare de 47,8 milioane de lei pe partea de acţiuni pe segmentul principal, adică al doilea cel mai bun an din 2009 încoace, potrivit datelor BVB. Spre comparaţie, în anul 2016 rulajul mediu de tranzacţionare a fost de 36 mil. lei, adică mai mic cu 24%.

Cel mai bun an din ultimii nouă a fost 2014, când rulajul me­diu zilnic a fost de aproape 52 mil. lei pe fondul listării Elec­trica (EL), care rămâne şi până astăzi cea mai mare ofer­tă publică de vânzare de acţiuni a unei companii, circa 2 mld. lei.

Creşterea rulajului mediu zilnic de tranzacţionare la Bucureşti în 2017 a fost determinată de patru oferte publice de vânzare acţiuni (IPO), toate ale unor companii private, dar şi de randamentele chiar şi de două cifre livrate de bursă pe fondul unor „intervenţii“ ale statului.

În şase şedinţe din 2018 rulajul mediu zilnic de tranzacţionare a fost de 36 milioane de lei, arată datele BVB. Spre comparaţie, în primele şase şedinţe din 2017 rulajul mediu zilnic era de 34,6 mil. lei, arată calculele ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO