Burse - Fonduri mutuale

Călburean va ţine hamurile Condmag Mediaş şi în insolvenţă

Gheorghe Călburean

Gheorghe Călburean

Autor: Radu Bostan

09.09.2015, 00:00 392
Omul de afaceri Gheorghe Călburean, acţionarul principal al constructorului de conducte Condmag Braşov (simbol bursier COMI), a fost numit administrator special al companiei pe perioada insolvenţei. Călburean a câştigat nominalizarea cu voturile firmei de foraj Dafora Mediaş (DAFR), pe care o controlează şi care deţine 45,82% din acţiunile Condmag, în contextul în care doar 45,83% din capitalul companiei a fost reprezentat în adunarea acţionarilor. El va fi remunerat similar cu directorul general. Dafora a intrat în insolvenţă cu câteva săptămâni înaintea Condmag, iar Călburean a fost numit administrator special tot cu voturile proprii, el deţinând 49,96% din acţiunile firmei de foraj. Pentru administrarea Dafora, Călburean nu va fi remunerat. Administratorul judiciar al companiei de foraj este CITR, în timp ce Condmag este administrată judiciar de Rominsolv SPRL. Acţiunile celor două companii controlate de Călburean au scăzut anul acesta cu 53%, în cazul Dafora, şi cu 75%, în cazul Condmag. Amândouă vor fi eliminate din componenţa indicilor bursieri BET-XT, BET-NG şi BET-Plus.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO