♦ Sezonul T3/2021 se încheie pe 15 noiembrie, odată cu raportările Conpet, Fondul Proprietatea, ONE, Purcari, Sphera, TTS.
Din 25 octombrie 2021 şi până pe 15 noiembrie la Bursa de la Bucureşti se desfăşoară sezonul de raportări financiare pentru T3/2021, respectiv lunile iulie, august, septembrie, al marilor companii listate, adică cele din structura indicelui principal BET, potrivit datelor agregate de ZF din platforma BVB.
Sezonul este deschis de producătorul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa (TRP) pentru ca în ultima şedinţă şase companii din BET să iasă la tablă, respectiv Conpet, Fondul Proprietatea, One United Properties, Purcari, Sphera şi Transport Trade Services.
„Cred că vom vedea o îmbunătăţire a rezultatelor faţă de perioada similară a anului trecut, în principal datorată efectului de bază, având în vedere că marea majoritate a companiilor au avut de suferit din cauza restricţiilor impuse în anul 2020“, spune Elena Uleia, broker al Prime Transaction.