Burse - Fonduri mutuale

Carbochim vrea să obţină credite pentru investiţii de 15 milioane de lei în 2023

Carbochim vrea să obţină credite pentru investiţii de...

Autor: Eduard Ivanovici

21.03.2023, 10:49 388

Consiliul de Administraţie al Carbochim Cluj-Napoca (CBC), cel mai mare producător local de abrazive profesionale, a propus pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor aprobarea obţinerii unor credite de investiţii în valoare de maxim 15 milioane de lei sau echivalent în euro, vizând în acest sens realizarea obiectivelor prevăzute în planul de investiţii pentru 2023. 

De asemenea, în timpul AGEA din 27 aprilie, acţionarii vor vota prelungirea liniilor de credit de 8,15 milioane de lei sau angajarea altora noi în cadrul unui plafon de maxim 10 milioane de lei şi garantarea acestora cu ipoteci asupra activelor societăţii, se arată în convocatorul publicat la Bursă.

În cadrul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din aceeaşi zi se vor vota planul de investiţii şi bugetul de venituri şi cheltuieli de anul acesta, cât şi aprobarea raportului de remuneraţie aferent exerciţiului financiar 2022. Controlată indirect de Iulian Dascălu, fondatorul Iulius Group, societatea are o valoare de piaţă de 160,5 milioane de lei, după o depreciere de 33% a acţiunilor CBC în ultimele 12 luni, potrivit datelor BVB. 

Luna trecută, Carbochim a început activitatea într-o nouă fabrică din zona industrială a Clujului, unde estimează că va produce anual abrazivi de suport de 12 milioane de lei.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO