Petrom, Banca Transilvania şi Romgaz sunt acţiunile din structura indicelui principal BET care au livrat cele mai ridicate randamente în primele nouă luni din 2018, în timp ce la polul opus sunt acţiunile Digi cu minus 20%, potrivit calculelor companiei de brokeraj Prime Transaction. Sphera (KFC şi Pizza Hut), proaspăt intrată în structura indicelui BET, are minus 40% anul acesta.
OMV Petrom (SNP) a livrat cel mai ridicat randament investitorilor în primele trei trimestre, de 34%, format din creşterea preţului acţiunilor plus randamentul dividendelor plătite din profitul net pe 2017. Banca Transilvania a adus investitorilor care au mizat de la începutul anului 2018 şi până la finele lunii septembrie un randament de 27%, în contextul în care această acţiune a ocupat prima poziţiei atât la finalul lunii august, cât şi la finele lunii iulie. Pe poziţia a treia la finele lunii septembrie se găseşte Romgaz (SNG) cu un plus de 24%.
„Sectorul bancar, deşi este în top creşteri, a fost depăşit de companiile din sectorul energetic în contextul creşterii preţurilor acţiunilor Romgaz şi Petrom în septembrie“, spune Simion Tihon, broker la Prime Transaction.