Un lot de unsprezece companii vor distribui acţionarilor dividendele din profiturile înregistrate anul trecut în următoarele trei luni, dintre acestea remarcându-se trei SIF-uri cu cele mai ridicate randamente ale dividendelor.
Grosul companiilor listate la bursă şi-au plătit dividendele în lunile iunie şi iulie. În acest an, spre deosebire de anii trecuţi, schimbările legislative au impus o perioadă de maximum 15 zile între data de înregistrare şi data de plată a dividendelor, punând astfel presiune pe lichidităţile companiilor. Anul trecut, data de înregistrare a dividendelor era în mai, însă companiile plăteau dividendele în toamnă, câştigând din cash-ul plasat la bancă. Acest lucru nu mai este posibil în acest an, astfel că unele companii au preferat să îşi stabilească o dată mai îndepărtată de înregistrare, fie pentru a-şi rotunji lichidităţile existente, fie pentru a face rost de cash pentru plata dividendelor.