Burse - Fonduri mutuale

Care sunt cele mai profitabile investiţii: titlurile de stat, fondurile sau acţiunile la bursă

Autor: Liviu Popescu

11.10.2017, 00:07 8651

Un investitor care la începutul anului avea 10.000 de lei pe care ulterior i-a investit în România a fost cel mai câştigat cu acţiuni Nuclearelectrica, care i-au adus circa 6.000 de lei, cu tot cu dividende.

Însă tranzacţionarea la bursă implică cunoştinţe financiare solide, iar dacă investitorul apelează la tranzacţionare asistată, ar fi trebuit să aibă o sumă minimă în cont chiar şi de 10.000 de lei, după cum practică unii brokeri.

Investitorul s-ar fi putut orienta astfel spre un fond de acţiuni, care afişează în ultimele 12 luni randamente şi de 20% în contextul în care aceste instrumente financiare replică evoluţia unui indice bursier şi totodată sunt şi cele mai uşor de utilizat.

De exemplu, în cazul unei investiţii de circa 10.000 de lei, investitorul ar fi retras după 12 luni aproximativ 2.000 de lei.

Investiţiile într-un singur emitent, Nuclearelectrica, au adus astfel 6.000 de lei în nouă luni, iar investiţiile într-un fond de acţiuni au adus 2.000 de lei în 12 luni.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro