• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389
Burse - Fonduri mutuale

Cât a ajuns să deţină grupul Allianz din totalul acţiunilor Băncii Transilvania?

Cât a ajuns să deţină grupul Allianz din totalul...

Autor: Eduard Ivanovici

20.07.2026, 16:43 12841

Grupul financiar german Allianz – din care face parte şi Allianz-Ţiriac – şi-a majorat deţinerea la Banca Transilvania (TLV) prin intermediul fondurilor de pensii şi al subsidiarelor sale locale şi regionale, trecând pragul de 5% din drepturile de vot ale instituţiei de credit.

Conform notificării transmise Bursei de Valori Bucureşti, pragul a fost depăşit la data de 16 iulie 2026, pachetul cumulat al entităţilor ajungând la 5,29% din capitalul social, faţă de 5,25% cât era la precedenta raportare.

Din totalul participaţiei, pachetul reprezintă 57,7 milioane de drepturi de vot. La cotaţia actuală din piaţă de 37,24 lei pentru o acţiune TLV, valoarea de piaţă a deţinerii cumulate a grupului Allianz se situează la 2,1 miliarde de lei (circa 430 milioane de euro).

 
Te-ar putea interesa și:

Pachetul este format din acţiuni deţinute indirect prin intermediul fondurilor de pensii administrat privat AZT Viitorul Tău, AZT Moderato şi AZT Vivace (administrate de Allianz-Ţiriac Pensii Private SAFPP), alături de companiile de asigurări Allianz-Ţiriac şi Allianz Hungária Biztosító Zrt.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare confirmă reducerea deţinerii la Banca Transilvania după tranzacţia DEALS de 414 mil. lei. Instituţia a vândut 1% din bancă şi a scăzut sub pragul de 5%

Acţiunile TLV au urcat cu 52% în ultimul an, la o capitalizare de 47 miliarde de lei. Banca de la Cluj a raportat un profit de 1,1 miliarde de lei în T1/2026, mai mare cu 30%. Activele s-au majorat cu 1% la 227 miliarde de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2436
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5389
Diferență: -0,1891
Ieri: 4.5389
Azi: 6.1375
Diferență: 0,0717
Ieri: 6.1375