Burse - Fonduri mutuale

Cât se sustenabilă este creşterea înregistrată de Tesla? Radu Puiu, XTB: Trebuie să ţinem cont şi de contextul actual, când am observat numeroase situaţii de acţiuni tip „meme” care au explodat fără a fi susţinute de fundamente

Cât se sustenabilă este creşterea înregistrată de...

Autor: Eduard Ivanovici

04.11.2021, 13:19 1240

Acţiunile Tesla (simbol bursier TSLA) au crescut într-un ritm fără precedent după ce societatea a publicat rezultatele din T3/2021 şi a anunţat că va vinde 100.000 de maşini companiei de închirieri auto Hertz. Evenimentul marchează astfel cea mai mare achiziţie de vehicule electrice din istorie, urmând să aducă firmei lui Elon Musk un venit de 4,2 miliarde de dolari. Însă investitorii trebuie să arunce o privire asupra contextului actual al burselor americane, care a fost marcat anul acesta de explozia aşa-numitelor „meme stocks”, care au crescut enorm fără a se baza pe o serie solidă de fundamente, spune Radu Puiu, analist al casei de brokeraj XTB.

Anunţul a declanşat un raliu de 13% pe acţiunile TSLA, însă preţul a scăzut în timpul şedinţei de marţi, 2 noiembrie, după ce CEO-ul a declarat că Tesla încă nu a semnat contractul de vânzare cu Hertz, sugerând că afacerea nu a fost finalizată. Totuşi, pierderile au fost recuperate ieri, când acţiunile au crescut cu 3,6% şi au readus capitalizarea la 1.200 de miliarde de dolari.

În doar două săptămâni, valoarea de piaţă a Tesla a crescut de la 818 miliarde de dolari la 1.180 miliarde de dolari, ceea ce presupune un avans de aproximativ 360 de miliarde de dolari, cea mai rapidă creştere de acest fel din istoria pieţelor de capital. De asemenea, acordul ar putea consolida poziţia Tesla ca producător de vehicule electrice de top pentru comenzi mari, având în vedere produsele consacrate ale companiei şi creşterea rapidă a bazei de producţie, care include viitoarele fabrici din Texas şi Germania.

În pofida puternicelor date financiare din T3/2021, Tesla nu a reuşit să livreze un număr record de maşini în trimestrul amintit – 241.300 de unităţi –, rezultatul putând fi mult mai bun în lipsa problemelor legate de lanţurile globale de aprovizionare şi criza semiconductorilor.

În prezent, gigantul înfiinţează noi fabrici în Texas şi Germania şi creşte producţia din cadrul fabricii din Shanghai. Experţii se aşteaptă ca producţia modelului Y să înceapă în fabricile din Texas şi Germania înainte de sfârşitul anului deoarece capacitatea de producţie va creşte semnificativ şi nivelul se poate majora odată ce lipsa cipurilor este definitiv rezolvată.

Analiştii unora dintre cele mai mari instituţii financiare din lume au văzut ultimul raport trimestrial ca fiind unul solid şi au decis să majoreze recomandările pentru preţul ţintă al acţiunilor:

 
  • Wells Fargo a crescut preţul ţintă de la 660 USD la 860 USD
  • Cowen & Co a crescut preţul ţintă de la 580 USD la 625 USD
  • RBC a crescut preţul ţintă de la 755 USD la 800 USD
  • Credit Suisse a mărit preţul ţintă de la 800 USD la 830 USD
  • Canaccord Genuity a mărit preţul ţintă de la 940 USD la 1.040 USD
 

În timp ce creşterea ţintei de preţ este, în general, pozitivă, trebuie remarcat faptul că toate ţintele noi de preţ sunt sub preţul actual al pieţei de peste 1.200 de dolari, sugerând că analiştii văd în continuare acţiunea ca fiind supraevaluată. Evaluările mai mici sunt oarecum justificate deoarece Tesla a avertizat că problemele în curs ale lanţului de aprovizionare vor afecta probabil marjele în trimestrele următoare, reiese din analiza XTB.

Compania deţine titlul de cel mai valoros producător de automobile din lume de peste un an, dar mărci precum Ford şi GM produc un număr mult mai mare de maşini. În trecut, doar Apple, Microsoft, Amazon şi Alphabet, proprietarul Google, au ajuns la o evaluare de 1.000 de miliarde de dolari, toate fiind companii din industria tech. Amazon s-a alăturat „clubului” în ianuarie anul trecut, la 23 de ani după ce a devenit companie publică.

În comparaţie, producătorul de maşini electrice a avut nevoie de doar 11 ani. Firma are în prezent o capitalizare de piaţă egală cu suma celor mai mari nouă producători de automobile din lume, inclusiv giganţi din sector precum Volkswagen şi Toyota.

De-a lungul anilor, Tesla a întâmpinat dificultăţi în suplimentarea puterii de producţie de maşini, ceea ce i-a determinat pe unii investitori să anticipeze un potenţial eşec. Însă, anul trecut, compania şi-a îmbunătăţit „planul de joc” şi a devenit profitabilă pentru prima dată în istorie, ceea ce a determinat o creştere a preţurilor acţiunilor.

În continuare se pune întrebarea dacă evaluarea companiei este sau nu justificată. Deşi multe păreri tind să încline către un răspuns negativ, urmărind evoluţia din trecut, vedem că societatea a reuşit de fiecare dată să îi contrazică pe „critici”. O neîncredere similară vuia în rândul investitorilor şi anul trecut, când compania a fost adăugată în componenţa indicelui S&P 500, având o evaluare de „doar” 550 de miliarde de dolari. La acea vreme, nivelul părea nejustificat şi nesustenabil. Acum, valoarea Tesla este de două ori mai mare.

Trebuie să ţinem cont şi de contextul actual, când am observat numeroase situaţii de acţiuni tip „meme” care au explodat în valoare fără a fi susţinute de aspecte fundamentale de evaluare. În plus, trebuie subliniate şi condiţiile extraordinare de piaţă care au dus la niveluri de lichiditate nemaivăzute pe pieţele de capital. În acest mediu, creşterea puternică a preţului acţiunilor Tesla nu mai pare la fel de exagerată.

În continuare, compania propune o serie de proiecte interesante pentru planul său de business, care au potenţial de a influenţa întreaga industrie de autoturisme electrice. Săptămâna trecută, Tesla a anunţat un program pilot care permite maşinilor non-Tesla să folosească staţiile „supercharger” ale companiei în 10 locaţii din Ţările de Jos. Compania consideră că efortul este esenţial pentru a accelera adoptarea în masă a vehiculelor electrice la nivel mondial. De altfel, mişcarea ar putea fi benefică în contextul în care numărul de vehicule electrice ar creşte exponenţial.

Unul dintre aspectele care susţin tabăra opozanţilor este faptul că Tesla are o pondere mai mică de 1% din vânzările globale de maşini. Totuşi, Elon Musk şi compania sa sunt recompensaţi de către investitori pentru că au anticipat direcţia viitoare a industriei. În plus, deşi Tesla este un producător auto, Wall Street o tratează şi o evaluează ca pe o companie de tehnologie, această dualitate fiind un atuu până în prezent.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO