Burse - Fonduri mutuale

Cea mai slabă şedinţă din 2023: indicele BET scade cu 2,1% în principal pe fondul deprecierii acţiunilor Transelectrica (minus 6,3%), Digi (minus 5,6%) şi Nuclearelectrica (minus 4,8%)

Cea mai slabă şedinţă din 2023: indicele BET scade cu...

Autor: Tibi Oprea

16.01.2023, 18:51 1855

Bursa de la Bucureşti a început săptămâna aceasta cu un declin de 2,1% prin prisma dinamicii indicelui de referinţă BET, determinată în principal de scăderea unor acţiuni precum Transelectrica (minus 6,3%), Digi Communications (minus 5,6%), Nuclearelectrica (minus 4,8%), Transgaz (minus 3,9%) şi Banca Transilvania (minus 3,1%), conform datelor agregate de ZF de la BVB.

Declinul BET din şedinţa de luni reprezintă cea mai slabă dinamică a indicelui de la începutul acestui an, după scăderea de 1,4% înregistrată la finele săptămânii trecute. De la începutul anului, BET are un plus de 2,64%. 

Cu excepţia BETAeRO, indicele reprezentativ pentru piaţa secundară, care a înregistrat un avans de 0,2%, toţi ceilalţi indici bursieri au încheiat sesiunea în scădere, de la minus 0,95% pentru BET-FI, indicele SIF-urilor şi al Fondului Proprietatea, la minus 2,45% pentru BET-NG, indicele companiilor din sectorul energetic.

Din rândul emitenţilor din prima ligă bursieră, doar trei companii au înregistrat creştere, respectiv Transport Trade Services (0,5%), Aquila Part Prod (1,04%) şi Bursa de Valori Bucureşti (1,04%), în timp ce Alro Slatina a rămas la acelaşi preţ, iar restul au marcat scăderi. 

Lichiditatea totală s-a ridicat la 36,2 milioane de lei şi a fost aproximativ dublă faţă de rulajul din şedinţa de vineri, 13 ianuarie. Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost Banca Transilvania (7,5 mil. lei), Nuclearelectrica (5 mil. lei) şi OMV Petrom (4,4 mil. lei).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO