Burse - Fonduri mutuale

Cel mai important eveniment pentru BVB în 2023, listarea Hidroelectrica, atrage deja investitori din afară şi poate promova piaţa de capital într-o nouă ligă

BVB a organizat pe 15 decembrie 2022 un eveniment prin care a aniversat 140 de ani de la înfiinţarea bursei din România. La eveniment au participat inclusiv directori generali ai burselor din regiune.

BVB a organizat pe 15 decembrie 2022 un eveniment prin care a aniversat 140 de ani de la înfiinţarea bursei din România. La eveniment au participat inclusiv directori generali ai burselor din regiune.

Autor: Eduard Ivanovici

16.12.2022, 09:20 7786

Compania, în plin proces de selecţie a consiliului de supraveghere, un pas important pentru IPO Parcurile fotovoltaice şi eoliene, printre posibilele proiecte viitoare ale societăţii.

Listarea Hidroelectrica la Bursa de la Bucureşti în 2023, prin vânzarea unei deţineri din partea Fondului Proprietatea, în ceea ce va fi cea mai mare ofertă publică iniţială (IPO) din România, este astăzi în stadiul dis­cuţiilor cu posibili investitori, printre care unii de „talie mondială“, fiind văzută drept pasul următor pentru dezvoltarea celei mai profitabile companii din ţară. Cel mai aşteptat eveniment pentru BVB în 2023, unul despre care se discută de ani de zile şi care ar putea să ducă piaţa de capital din România pe radarul Morgan Stanley, intră în linie dreaptă odată cu feedbackul primit de la in­ves­titorii instituţionali care intenţio­nează să participe la IPO, pe baza opiniilor cărora va fi structurată oferta.

„Este interes semnificativ pentru IPO. Au început primele discuţii şi sunt investitori de talie mondială care se gândesc şi chiar vor investi la Bucureşti. Vorbim de o ofertă foarte mare. Cred şi sper că Hidroelectrica va fi cel mai mare emitent de la BVB. Fondul Proprietatea a notificat o oarecare scădere în valoarea teoretică pe care o dăm Hidroelectricii din cauza schimbării mediului legislativ, dar asta nu înseamnă că nu vorbim probabil de până la două miliarde de euro. Termenii concreţi vor fi daţi de cerere şi ofertă“, spune Ilinca von Derenthall, preşedintele Comitetului Reprezentanţilor, Hidroelectrica.

Ieri, Fondul Proprietatea şi-a reevaluat participaţia de 19,94% la Hidroelectrica la 11,26 mld. lei, de la 12,1 mld. lei la finele lunii septembrie. Fondul a avut în vedere contextul actual al pieţei de energie şi OUG 153 din 11 noiembrie 2022, care instituie mecanismul pentru achiziţia centra­lizată de producţie electrică prin plafonarea veniturilor de pe piaţă ale producătorilor de energie electrică.

Pe de altă parte, reprezentanta acţionarilor adaugă că, în prezent, Hidroelectrica se află în plin proces de selecţie a consiliului de supraveghere, un pas esenţial pentru IPO, sperând ca listarea să aducă ulterior bursei locale statutul de piaţă emergentă în indicii MSCI.

„Avem în discuţii şi alte tipuri de energie regenerabilă, precum parcuri fotovoltaice sau parcuri eoliene. ţintim ca energia adiţională produsă de Hidroelectrica să fie folosită şi la scară industrială, contribuind la consumul de energie verde al României. Piaţa de capital este esenţială pentru Hidroelectrica, o vedem ca pe un următor pas în povestea societăţii. După cum mulţi dintre voi ştiţi, este o societate matură, iar noi vedem listarea ca pe un nou pas”, spune Horia Ţara, manager de IPO, Hidroelectrica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO