Burse - Fonduri mutuale

Cele două fonduri care sunt câştigătoare din afacerea Zentiva: NN Pensii şi KJK

Cele două fonduri care sunt câştigătoare din afacerea...

Autor: Dan Grigore Ivan

18.12.2017, 00:07 19566

Joi, acţionarii majoritari ai Zentiva, ce controlează 81,6% din companie în prezent, au anunţat că sunt dispuşi să ofere 3,5 lei per titlu acţionarilor minoritari, adăugând că au până în prezent angajamente de vânzare pentru 10,4% din capitalul social.

Cotaţia acţiunilor a crescut în două zile de la 2,5 lei/uni­ta­te până la 3,3 lei, echivalentul unei aprecieri de 32%, pe fondul unor tranzacţii de 0,217 mil. lei.

Dacă vor cumpăra toate cele 76,5 milioane de acţiuni pe care nu le au în prezent în posesie francezii de la Sanofi, tran­zacţia totală se va ridica la 268 mil. lei (58 mil. euro). Printre acţionarii minoritari se numără şi fondul de pensii NN, cu o deţinere în jur de 5,7%, echivalentul a 23,7 milioa­ne acţiuni. De asemenea, cu 4,3% sau 17,9 milioane de acţiuni fi­gurează şi KJK Fund. Cele două fonduri ar putea încasa astfel 83 mil. lei, în cazul NN Group, şi 62,6 mil. lei, în cazul KJK Fund.

Nu este prima ofertă de cumpărare. În 2009, francezii de la Sanofi au oferit 0,7 lei pentru o acţiune Zentiva. Astăzi oferă de cinci ori mai mult. Zentiva a oferit în şapte ani in­ves­titorilor săi 383 mil. lei (83 mil. euro), Sanofi obţinând peste 300 mil. lei în această perioadă, cu o participaţie ce a fost cuprinsă între 78 şi 81,6%.

La sfârşitul lui 2008, preţul unei acţiuni Zentiva ajungea la 0,271 lei, echivalentul unei capitalizări bursiere de 112 milioane lei, de peste 12 ori mai mică decât cea din prezent.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO