Cele opt fonduri de pensii private obligatorii (pilonul II) au obţinut în ultimul an un randament mediu de aproape 10%, investind cea mai mare parte a activelor în titluri de stat.
Fondul de pensii private obligatorii BRD, administrat de BRD Pensii, a obţinut în intervalul 30 aprilie 2013-30 aprilie 2014 cel mai mare randament, de 12,06%. Următoarele două poziţii revin fondurilor ING, administrat de ING Pensii (cel mai mare administrator de pensii de pe piaţa locală), cu un randament de 10,8%, şi Aripi, administrat de Generali Pensii, cu un randament de 10,6% în intervalul analizat. Clasamentul este completat de fondurile Vital, administrat de Aegon Pensii cu un câştig de 10,489%, BCR cu un randament de 10,488%, Eureko - 9,75% şi Alico (administrat de Alico Pensii) 9,36%. Cel mai mic randament a fost obţinut de fondul AZT Viitorul Tău, administrat de Allianz-Ţiriac, respectiv 7,94%.