Burse - Fonduri mutuale

CFA România: Eliminarea posibilităţii fondurilor de pensii să investească în fonduri private de capital şi a comisionului aplicat pe contribuţiile plătite nu sunt soluţii potrivite. Ce propuneri are CFA la proiectul de OUG privind pensiile private

CFA România: Eliminarea posibilităţii fondurilor de...

Autor: Roxana Rosu

06.09.2022, 10:22 285

Analiştii financiari membri ai Asociaţiei CFA România au făcut o serie de propuneri cu privire la noul proiect de Ordonanţă de urgenţă legat de domeniul pensii private, aflat în dezbatere publică, considerând că interzicerea investiţiilor în fonduri private de capital şi eliminarea uneia din cele două surse de venituri pentru administratorii de fonduri de pensii, respectiv a comisionului aplicat pe contribuţiile plătite, nu sunt soluţii potrivite.

Având în vedere Proiectul de Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor actve normative în domeniul pensiilor private, prin care se modifică coordonate importante în ceea ce priveşte funcţionarea fondurilor de pensii private, aflat în dezbatere publică până de curând, Asociaţia CFA România a realizat o serie de propuneri. Aceste propuneri vizează un viitor sustenabil pentru toţi pensionarii actuali şi viitori din România”, se arată în comunicatul CFA România.

Asociaţia susţine că fondurile de pensii pot fi protejate de evoluţii nefavorabile ale preţului unor active din portofoliu, aşa cum se întâmplă în prezent în ceea ce priveşte valoarea titlurilor de stat deţinute, prin diversificarea investiţiilor, inclusiv în Private Equity, aşa cum se întâmplă la nivel european.

De asemenea, CFA propune compararea nivelului de comisionare cu bunele practici din Europa, în paralel cu majorarea contribuţiilor la fondurile private de pensii Pilon II, având ca principal obiectiv buna funcţionare a sistemului. Totodată, consultanţii propun alinierea la practicile internaţionale de raportare a comisioanelor de tranzacţionare la nivel de fond, pentru a arăta o imagine fidelă şi pe baze comparabile a randamentelor fondurilor de pensii.

O altă propune se referă la nivelul amenzilor, care trebuie să respecte principiul proporţionalităţii.

”Propunerea noastră se referă la corelarea cuantumului amenzilor cu faptele constatate, raportat şi la limitele acoperite de asigurările de răspundere profesională si veniturile salariale, pentru persoană fizică sancţionată. În forma actuală, proiectul de ordonanţă nu respectă”.

Propunerile CFA România:

  1. Diversificarea investiţiilor portofoliilor fondurilor de pensii private

Un principiu de bază în vederea reducerii şi gestionării riscului aferent portofoliului fondurilor de pensii este cel al diversificarii. Astfel, fondurile de pensii pot fi protejate de evoluţii nefavorabile ale preţului unor active din portofoliu, aşa cum se întâmplă în prezent în ceea ce priveşte valoarea titlurilor de stat deţinute.

 “Spre exemplificare, în prezent în portofoliul fondurilor de pensii, peste 60% din deţineri sunt în titluri de stat emise de Guvernul Român. Datorită concentrării pe un singur activ şi un singur emitent, valoarea fondurilor este afectată în mod negativ de evoluţia inflaţiei. Această majorare a inflaţiei a condus la creşterea ratelor de dobândă şi implicit la pierderea de valoarea a deţinerilor în obligaţiuni ale fondurilor de pensii. În lipsa diversificării, fondurile de pensii nu vor putea să obţină un randament superior inflaţiei într-un orizont mediu, ceea ce va fi în defavoarea participanţilor. De asemenea, în direcţia diversificării portofoliilor fondurilor de pensii private Pilon II sunt şi jaloanele asumate de România prin PNRR”, a declarat Adrian Codirlaşu, CFA – Vicepreşedinte, Asociaţia CFA România.

În aceeaşi idee, interzicerea investiţiilor fondurilor de pensii în fonduri private de capital (Private Equity) nu este o soluţie.  Lichiditatea redusă a investiţiilor în Private Equity poate fi atenuată prin alinierea reglementărilor locale cu cadrul general European, conform Directivei 2011/61/EU (AIFMD) şi aderarea industriei la un set de standarde impus de Invest Europe, cea mai mare asociaţie de Private Equity din lume.

La nivel european, fondurile de pensii sunt cel mai important investor în fondurile de Private Equity (cca. o treime din capital vine de la fondurile de pensii). Aproape toate fondurile de pensii din Europa au deja un program de investiţii în Private Equity sau sunt în curs de implementare.

  1. Sustenabilitatea sistemului de pensii private pe termen lung

Proiectul de Ordonanţă de urgenţă care propune eliminarea uneia din cele două surse de venituri pentru administratorii de fonduri de pensii, respectiv a comisionului aplicat pe contribuţiile plătite atât la Pilonul II cât şi la Pilonul III de pensii, concomitent cu noi cerinţe de modificări procedurale privind organizarea şi activitatea administratorilor aduce presiuni suplimentare în ceea ce priveşte activitatea de administrare a acestor fonduri de pensii.

Nivelul comisioanelor de administrare ale fondurilor de pensii locale sunt printre cele mai mici din Europa, în condiţiile în care pentru majoritatea schemelor de pensii comsioanele de administrare se situează între 0,3% şi 1,5% pe an aplicate la activele aflate în administrare. Asta în condiţiile în care, în România, spre deosebire de alte ţări, tot administratorul suportă şi o serie de comisioane aferente activităţii de tranzacţionare a fondului, element neîntâlnit în practica internaţională.

Există, în opinia noastră, o contradicţie puternică între nivelul de complexitate din ce în ce mai ridicat al administrării unor portofolii de active diversificate, într-un mediu economic volatil, şi necesitatea de a asigura resurse corespunzătoare în activitatea de administrare.

“Asociaţia CFA România consideră că sustenabilitatea sistemului de pensii trebuie să fie cea mai importantă temă a României în următorii 20-30 de ani. Fără diversificarea portofoliului şi fără alocarea resurselor necesare, nu vom putea spera să degrevăm sistemul public de plata unui număr tot mai mare de pensii şi nu vom putea asigura pensia decentă. Fondurile de pensii constituie investiţii pe termen lung şi foarte lung, care ar putea susţine dezvoltarea pieţei de capital locale, dar şi proiecte de infrastructură şi afaceri româneşti”, spune Alexandra Smedoiu, CFA – Preşedinte, Asociaţia CFA România,

Propunerea organizaţiei este de a compara nivelul de comisionare cu bunele practici din Europa, în paralel cu majorarea contribuţiilor la fondurile private de pensii Pilon II, având ca principal obiectiv buna funcţionare a sistemului.

Totodată, propune alinierea la practicile internaţionale de raportare a comisioanelor de tranzacţionare la nivel de fond, pentru a arăta o imagine fidelă şi pe baze comparabile a randamentelor fondurilor de pensii.

  1. Adecvarea sancţiunilor aplicate la activitatea desfăşurată şi evitarea conflictului de interese în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunilor de Autoritatea de Supraveghere Financiară

Un principiu al dreptului european este cel al proporţionalităţii. Propunerea noastră se referă la corelarea cuantumului amenzilor cu faptele constatate, raportat şi la limitele acoperite de asigurările de răspundere profesională si veniturile salariale, pentru persoană fizică sancţionată. În forma actuală, proiectul de ordonanţă nu respectă principiul proporţionalităţii. De asemenea, considerăm că amenzile aplicate trebuie să constituie venit la bugetul de stat, pentru a înlătura orice percepţie de conflict de interese.

Potrivit proiectului de OUG,  Guvernul vrea să elimine comisioanele percepute de administratorii fondurilor de pensii pe contribuţiile plătite la Pilonul II şi Pilonul III, motivând că duc la o diminuare nejustificată a pensiei private. Actul introduce şi noi limite de amenzi în aplicarea Legii 411/2004 (privind Pilonul II de pensii) şi a Legii 204/2006 (Pilonul III).

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO