Burse - Fonduri mutuale

Chimcomplex Borzeşti Oneşti va lua un împrumut de maximum 165 mil. euro pentru a susţine achiziţia Oltchim Râmnicu Vâlcea

Chimcomplex Borzeşti Oneşti va lua un împrumut de...

Autor: Liviu Popescu

14.06.2017, 00:00 798
Combinatul chimic Chimcomplex Borzeşti Oneşti (CHOB), companie controlată indirect de omul de afaceri Ştefan Vuza, a decis să contracteze un împrumut de 165 milioane de euro (753 mil. lei) pentru a-şi completa fondurile necesare achiziţionării activelor Olthcim, este una dintre deciziile luate de acţionari pe 12 iunie. Acolo se arată că împrumutul va fi contractat de la una sau mai multe instituţii de credit, instituţii financiare bancare, instituţii financiare nebancare. „Aprobarea participării Chimcomplex Borzeşti la procesul de achiziţionare a activelor Oltchim singur sau în orice formă de asociere cu potenţiali investitori, şi achiziţia acestora în măsura în care Chimcomplex Borzeşti câştigă licitaţia organizată în acest sens, inclusiv în schimbul unui preţ care depăşeşte 20% din totalul activelor imobiliate ale societăţii, mai puţin creanţele“, se arată în decizia acţionarilor companiei cu 162 mil. lei capitalizare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO