Burse - Fonduri mutuale

Chimcomplex Borzeşti raportează afaceri de 147 milioane lei în S1, mai mari cu 27%. Profit de 17,9 milioane, aproape dublu

Chimcomplex Borzeşti raportează afaceri de 147 milioane...

Autor: Dan Grigore Ivan

31.08.2018, 00:00 493

Chimcomplex Borzeşti (CHOB), combinatul chimic controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, a înregistrat în primele şase luni din acest an o cifră de afaceri de 147 milioane lei, mai mare cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce profitul s-a situat la 17,9 milioane lei, echivalentul unui avans de 93,7%. Exportul a reprezentat 58% din cifra de afaceri a companiei. „Ponderea cea mai mare în veniturile brute o au veniturile din exploatare, 98,6%, în timp ce veniturile financiare au o pondere de doar 1,4%“, se arată în raportul Chimcomplex Borzeşti. Chimcomplex a câştigat cursa pentru achiziţionarea celor mai multe active ale Oltchim Râmnicu Vâlcea. Capitalizarea bursieră a Chimcomplex Borzeşti (CHOB) este de 611,8 milioane lei (133 milioane euro). Consiliul de Administraţie al Chimcomplex Borzeşti (CHOB) a aprobat în martie majorarea de capital, prin aport de numerar, de la 170,1 milioane lei la 228 milioane lei, prin emiterea a 46 milioane de acţiuni noi, în valoare de 57,9 milioane lei, echivalentul unei valori de 1,26 lei/acţiune. Compania este deţinută în proporţie de 87,77% de Impex Chemicals, în vreme ce statul român are o participaţie de 9,20%, restul acţiunilor fiind împărţite de ceilalţi investitori de pe piaţa alternativă de capital AeRO. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO