Burse - Fonduri mutuale

Chimcomplex intră într-un program major de restructurare în încercarea de a face faţă creşterilor preţurilor la energie: Căutăm soluţii pentru protejarea angajaţilor, însă dacă preţurile la energie nu îşi vor reveni, luăm în calcul disponibilizări colective

Chimcomplex intră într-un program major de...

Autor: Cristina Bellu

14.03.2022, 11:34 1337

Chimcomplex Borzeşti (CHOB), companie controlată de Ştefan Vuza, cu 6 miliarde de lei capitalizare, a anunţat luni dimineaţă pe bursă că este nevoita sa intre într-un program de restructurare în incercarea de a face faţa exploziei preţurilor la energie, grupul fiind unul dintre cei mai mari consumatori de gaze.

“Venim după o perioadă în care grupul nostru a avut o creştere sănătoasă şi s-a consolidat în rândul celor mai performante companii din industria chimică regională. Acum ne aflăm în faţa unor provocări socio-economice fără precedent în contextul războiului din Ucraina. Suntem decişi să acţionăm pentru contracararea trendurilor negative ale pieţei şi păstrarea stabilităţii companiei, prin reducerea pierderilor economice pe care deja le resimţim,” spun reprezentanţii Chimcomplex S.A. Borzeşti.

Ca parte a măsurilor, platforma Chimcomplex Borzeşti intră în revizie generală pentru minimum trei săptămâni, activităţile secţiilor de producţie vor fi reanalizate în vederea restructurării, pentru a fi profitabile, iar alte secţii vor fi închise.

“Angajaţii Chimcomplex sunt în continuare o prioritate absolută pentru companie. Încercăm să găsim soluţii pentru protejarea lor, însă dacă preţurile la energie nu îşi vor reveni, suntem în situaţia în care va trebui să dăm curs programului de disponibilizare colectivă, după perioada de şomaj tehnic”, spun oficialii Chimcomplex.

Potrivit acestora, compania analizează reducerea la jumătate a activităţii Secţiei Sodă şi închiderea pe termen nelimitat a trei secţii consumatoare de gaz din cadrul platformei din Râmnicu Vâlcea. În paralel, compania va trece  la comasarea diviziilor din teritoriu.

Focusul rămâne pe maximizarea producţiei de polioli/ polieteri şi a fabricării produselor pentru care este necesar un consum redus de energie, minimizând astfel dependenţa de gaz şi energie. Totodată, compania are în vedere să continue programele de investiţii aflate în derulare precum şi acţiunile pentru păstrarea avantajelor sale competitive, asigurând necesarul de consum de produse vitale pentru industriile din România şi ţările vecine.

“Rămânem realişti, ne facem scenarii de acţiune, cu vigilenţă în faţa schimbărilor economice lipsite de predictibilitate şi acoperire în piaţă. Urmărim evoluţia situaţiei energetice la nivel mondial şi regional şi ne vom adapta permanent pentru a trece cu bine peste aceste perioade tulburi” au mai spus reprezentanţii companiei.

De la începutul anului acţiunile CHOB s-au depreciat cu 24,6%, pe un rulaj de 18 milioane de lei, compania ajungând la o capitalizare de 6,1 miliarde de lei.

Chimcomplex este controlată în proporţie de 85% de Ştefan Vuza prin intermediul CRC Alchemy Holding (85%) şi de statul român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (9%).

Chimcomplex, principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, şi companie strategică pentru economia românească, a încheiat 2021 cu faceri de 2,24 mld. lei.

Compania operează două platforme industriale, la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea.