Burse - Fonduri mutuale

Cine ar trebui să plătească pentru situaţia dezastruoasă de la Oltchim Râmnicu Vâlcea

Autor: Andrei Chirileasa, Adrian Cojocar

19.09.2012, 00:08 491

Situaţia dramatică în care a ajuns cel mai mare combinat chimic al ţării, Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), este responsabilitatea directă a celor 33 de membri ai Consiliului de Administraţie care au trecut prin conducerea companiei în ultimii zece ani. Ei au fost numiţi de stat ca să administreze interesele statului şi ale acţionarilor minoritari la Oltchim, iar acum întrebarea este dacă vor fi traşi la răspundere inclusiv penal.

Aceştia au pus umărul la dezastrul Oltchim votând hotărârile care au condus la pierderi de 300 mil. euro în ultimii cinci ani şi jumătate şi la acumularea unor datorii de 700 mil. euro. Majoritatea administratorilor de la Oltchim au votat în ultimii zece ani propunerile directorului general Constantin Roibu, cel care a fost multă vreme şi preşedintele Consiliului de Administraţie. Numiţi politic de miniştrii economiei, ei fie nu au văzut, fie au ignorat înrăutăţirea situaţiei Oltchim. Singurii care au contestat strategia Oltchim au fost reprezentanţii PCC, care ulterior au fost daţi în judecată de companie pe motiv că ar fi blocat nejustificat activitatea companiei şi mai ales finanţarea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO