Burse - Fonduri mutuale

Clientii Mobinvest au pierdut peste 3,5 mil. euro din blocarea conturilor

11.01.2009, 19:29 60

Blocarea conturilor societatii de brokeraj Mobinvest din Oradea de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) timp de mai bine de jumatate de an a generat pagube de peste 13 mil. lei celor aproape 600 de clienti ai brokerului.

Incepand din luna iulie a anului trecut, Comisia a suspendat activitatea societatii si a blocat conturile a 573 de clienti, valoarea estimata la sfarsitul lunii septembrie a portofoliului pe total clienti fiind de aproape 31,8 mil. lei (circa 8,3 mil. euro), potrivit unor surse din piata de capital.
De la sfarsitul lunii septembrie si pana in prezent, indicele bursier BET-XT, care include cele mai lichide douazeci societati listate si cele cinci SIF-uri, a scazut cu aproape 40%. Astfel, in aceeasi perioada, valoarea conturilor clientilor Mobinvest blocate de CNVM a scazut cu aproximativ 13 mil. lei (3,5 mil. euro) pana la 18 mil. lei (4,8 mil. euro). Pierderile inregistrate de clienti din blocarea conturilor ar putea fi insa mai ridicate, avand in vedere ca din luna iulie 2008 si pana in prezent, indicele BET-XT a scazut cu 60%.
Conturile de disponibilitati banesti ale Mobinvest, cu exceptia alimentarilor, sunt blocate incepand din 9 iulie, dupa ce Comisia a descoperit o serie de nereguli la societatea de brokeraj din Oradea. Autoritatea de reglementare a pietei de capital - CNVM - a descoperit ca societatea a decontat tranzactii de cumparare de actiuni si a operat retrageri de numerar pentru opt clienti, in conditiile in care soldul conturilor acestora era debitor (adica acestia datorau bani altor investitori), utilizand disponibilitatile celorlalti clienti, fara a avea acordul acestora. De asemenea, societatea a pastrat in casierie, pe perioade indelungate de timp, sume importante de bani si nu a luat decat masuri superficiale in vederea pastrarii in siguranta a activelor clientilor, potrivit CNVM.
Surse din piata de capital afirma ca soldul de casa pe total clienti Mobinvest este negativ, respectiv de minus 3 mil. lei. Clientii debitori sunt in numar de 217, avand un sold de casa negativ in valoare de 5,5 mil. lei. Valoarea estimata la sfarsitul lunii septembrie a portofoliului detinut de acestia este 11,8 mil. lei. Clientii creditori sunt in numar de 355 si sunt inregistrati cu un sold de casa de 3, 47 mil. lei si o valoare estimata a portofoliului de 20 mil. lei, potrivit surselor. In conturile societatii sunt 545.213 lei, suma ce acopera doar 15,7 % din soldul de casa al clientilor creditori, potrivit surselor.
"Pentru a-si acoperi datoriile, societatea de brokeraj trebuie sa recupereze in jur de 3 milioane de lei, suma pe care fie o recupereaza de la propriii clienti, fie de la angajati, fie face majorare de capital", a declarat pentru ZF Dan Urse, reprezentantul firmei de insolventa Dinu Urse si Asociatii care a detinut mandatul de administrare special al societatii de brokeraj din Oradea.
Unul dintre punctele negative in valorificarea portofoliului detinut de societatea de brokeraj este faptul ca doar 19 % din societatile detinute in portofoliu sunt cotate, adauga Dan Urse.
Mandatul administratorului special a expirat la inceputul lunii decembrie 2008. Pe 9 decembrie 2008, Comisia a cerut administratorilor speciali ai brokerului sa convoace in termen de maximum 30 de zile (pana pe 10 ianuarie 2009) Adunarea Generala a Actionarilor care sa constate dizolvarea Mobinvest. Mandatul administratorului special nu a mai fost insa prelungit, astfel ca misiunea de a constata dizolvarea societatii a revenit actionarilor, care nu au mai convocat AGA, contestand in instanta decizia de dizolvare luata de Comisie.
Reprezentantii Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei.
Gavril Avram, fostul presedinte al Mobinvest si actionarul majoritar al societatii, a refuzat sa comenteze situatia de la Mobinvest. In luna iulie, Avram a fost sanctionat de CNVM cu o amenda de 10.000 de lei si suspendarea pentru trei ani a dreptului de desfasurare de activitati de investitii financiare.
Gheorghe Vidican, fost broker la Mobinvest si client al societatii in aceleasi timp, a declarat ca aproape 100 de clienti ai Mobinvest s-au hotarat sa dea in judecata Comisia pentru blocarea abuziva a conturilor, decizie ce incalca dreptul constitutional la proprietate, spune el. "Doar eu am pierdut 800.000 de lei din blocarea conturilor, insa exista investitori care au pierderi de milioane de lei. Pierderile inregistrate sunt calculate ca scaderea inregistrata de portofoliu in intervalul 9 iulie-5 decembrie. Valoarea totala a pagubelor se ridica la cateva zeci de milioane", a spus Vidican.
Gheorghe Vidican si Gavril Avram nu se afla insa la prima confruntare cu CNVM. In 2007, CNVM l-a amendat pentru manipularea pietei cu peste 635.000 de lei (186.000 de euro) pe Gheorghe Vidican, broker in cadrul Mobinvest, interzicandu-i totodata acestuia sa desfasoare activitati pe piata de capital timp de un an. Atunci Vidican a realizat tranzactii in valoare de 1,27 milioane de lei (373.000 de euro) cu actiuni Amonil prin contul sau si prin contul discretionar deschis pe numele sotiei sale. Tot in 2007, Avram a fost amendat de CNVM pentru manipularea cursului actiunilor Amonil. De asemenea, Casa Romana de Compensatie a dat in judecata Mobinvest pentru recuperarea a peste 1,7 mil. lei. Aceasta suma era datoria pe care brokerii au avut-o ca urmare a pozitiilor deschise in 2006 pe Bursa de la Sibiu pe contractele futures avand ca activ suport actiunile Amonil.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO