Burse - Fonduri mutuale

Clujul bate Bucurestiul la castigul fondurilor mutuale

Clujul bate Bucurestiul la castigul fondurilor mutuale

Click pentru imaginea intreaga

10.04.2007, 18:40 33

Fondurile de actiuni BT Index si BT Maxim, administrate de BT Asset Management din Cluj, si fondul Napoca al societatii Globinvest, tot din Cluj, sunt cele mai performante fonduri deschise de investitii din primul trimestru al anului.
Fondurile de actiuni continua sa ramana cele mai performante plasamente din industria fondurilor deschise de investitii in primul trimestru al anului. Cu un randament al unitatii de fond de 7,47%, fondul de actiuni BT Index, administrat de BT Asset Management, conduce in clasamentul fondurilor.
Pe locul doi urmeaza BT Maxim, fond de actiuni cu un plus de 6,1% al unitatii de fond, administrat de aceeasi societate ca si premiantul clasamentului. Al treilea este fondul de actiuni Napoca, administrat de Globinvest din Cluj, cu o performanta de 6,06%.
Clujul a devenit in ultimii ani al doilea pol financiar al Romaniei, aici avand sediul cea mai mare banca cu capital autohton: Transilvania, patru societati de administare a investitiilor: BT Asset Management, Globinvest, Target Asset Management si STK Financial, alaturi de patru societati de brokeraj pe Bursa care au sediul central in oras: Broker, BT Asset Management, Interdealer Capital Invest si Target Capital.
"Fondurile administrate de BT Asset Management au cunoscut in primele trei luni ale anului performante ridicate, alimentate si de participarile de capital la societati precum Dafora, care au realizat majorari de capital. In doar trei luni activele totale aflate in administrarea societatii au crescut de la 60,2 milioane de lei in decembrie la 76,3 in martie", spune Radu Hanga, presedintele societatii BT Asset Management.
Fondurile deschise de investitii au trecut in primul trimestru de la cresteri spectaculoase in ianuarie la o perioada de scadere. Dupa un inceput de an in forta, cand randamentul celor mai performante fonduri de actiuni atingeau si un plus de 14%, au urmat corectiile bursiere care au facut victime in randul fondurilor de actiuni, cel mai performant fond de investitii fiind in luna martie fondul de obligatiuni Stabilo cu un randament al unitatii de fond de 0,58%.
Primele trei luni ale anului puncteaza linia ascendenta de evolutie pe care s-a inscris industria fondurilor deschise in ansamblu. In martie 2006, industria aduna aproape 460.000 de lei in activele nete ale fondurilor, iar in 2007 se inregistreaza o crestere de 40% a activelor, mai exact un total de 644.000 de lei. Numarul investitorilor care aleg sa isi plaseze economiile in astfel de instrumente financiare a crescut de la 74.395 in martie 2006 la aproape 80.000 in martie 2007. Cresterile inregistrate se datoreaza in parte performantelor obtinute de fondurile deschise, dar si aparitiei de noi fonduri de investitii in ultimele 12 luni.
Daca in martie 2006 activau pe piata un numar de 26 de fonduri, in prezent performeaza 31 de fonduri deschise de investitii, si lista ramane deschisa. Fondul de plasamente diversificate KD Optimus, administrat de societatea KD Investments, este cel mai proaspat fond intrat pe piata. Cu doar 2 investitori si active nete de 1 milion de lei (circa 300.000 de euro), KD Optimus a obtinut in luna februarie, prima luna de functionare, un randament de 0,9%. In intervalul cuprins intre martie 2006 si martie 2007, au mai fost lansate in luna iunie cele doua fonduri Raiffeissen, fondul de actiuni Premio al Pioneer Asset Management si BT Index.
Daca in luna ianuarie fondurile de actiuni BT Maxim si BT Index, cu randamente de 14%, respectiv 7,8% conduceau in topul fondurilor deschise, in luna februarie clasamentul este condus de fondul de actiuni FON, cu o performanta de 5,3%, administrat de Vanguard Asset Management.
In luna martie, fondurile de actiuni au fost detronate din cauza evolutiilor mai slabe de pe Bursa, clasamentul fiind dominat de fondurile cu plasamente in instrumente cu venit fix. Fondul de obligatiuni Stabilo, administrat de Pionner Asset Management, conduce cu un plus de 0,58%, fiind urmat de fondurile cu plasamente in instrumente monetare Bancpost Plus, cu un randament al unitatii de fond de 0,5%, si Simfonia 1, administrat de SG Asset Management, cu un plus de 0,47%.
Randamentele fondurilor de actiuni se situau luna trecuta sub pragul de 0 %. Mai exact, cel mai performant fond de actiuni a fost fondul Napoca, administrat de Globinvest, care a coborat cu doar 0,99%.
Cele mai expuse fluctuatiilor bursiere au fost fondurile cu plasamente in actiuni listate la bursa. In martie, fondul de actiuni Raiffeisen Prosper a inregistrat un minus al unitatii de fond de 4,16%, fondul Premio a scazut cu 13,1%, BT Maxim si Bt Index, cu -9,13%, respectiv 2,87%. "Corectiile de pe piata bursiera au afectat negativ randamentele, dar nu si volumele administrate, care au continuat sa creasca, desi cel putin in februarie subscrierile nete pe total piata au fost negative", spune Mihail Ion, presedintele Raiffeisen Asset Management.
Nici fondurile cu plasamente diversificate nu au scapat corectiilor bursiere, astfel ca singurul fond pe plus, este Transilvania, administrat de Globinvest, cu o crestere nesemnificativa insa, de 0,03% luna trecuta.
In ciuda fluctuatiilor negative de pe bursa, administratorii fondurilor deschise nu au inregistrat retrageri masive de capital, mai mult, unii dintre acestia au pus la dispozitia investitorilor "fonduri adapost" care sa tina departe activele de corectiile bursiere. Astfel, activele investitorilor au migrat spre fonduri cu expunere mai redusa pe actiuni.
"Putem spune ca a fost vorba despre o anticipare a fluctuatiilor bursiere. Activele au migrat de la fondurile de actiuni la fondurile cu o expunere mai redusa pe piata bursiera. Activele nete ale fondului de actiuni Intercapital s-au diminuat in februarie, in timp ce fondul de obligatiuni Orizont aproape si-a dublat activele de la inceputul anului", spune Eugen Voicu, presedintele societatii de administrare a investitiilor Certinvest.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO