Burse - Fonduri mutuale

CNVM a retras autorizatia de functionare a SSIF NHL Securities

13.08.2009, 18:59 30

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a retras marti autorizatia de functionare a NHL Securities Bucuresti, deoarece firma de brokeraj nu a readus capitalul social la valoarea minima legala, echivalentul in lei al sumei de 50.000 de euro. Ordonanta Comisiei va intra in vigoare duminica. Actionarii NHL Securities sunt obligati sa schimbe obiectul de activitate al firmei sau sa o lichideze. Activitatea NHL Securities a fost suspendata de CNVM la 16 aprilie, prin mai multe ordonante succesive, dupa ce fondurile proprii au scazut sub nivelul minim prevazut de legislatie. Cand brokerul a primit autorizatia de functionare, in 2005, fondurile proprii erau de peste 125.000 de euro. Suma s-a diminuat insa ulterior, ca urmare a declinului pietei de capital. In acest context, la finele lunii ianuarie CNVM a restrictionat activitatea firmei pentru trei luni, numai la executarea ordinelor de tranzactionare din partea clientilor, iar din aprilie activitatea a fost suspendata. In acest timp, firma trebuia sa readuca valoarea capitalului peste nivelul minim legal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO