Burse - Fonduri mutuale

CNVM i-a limitat drepturile de vot lui Chelu în AGA la Argus

CNVM i-a limitat drepturile de vot lui Chelu în AGA la...

Autor: Adrian Cojocar

23.04.2013, 00:06 533

Arbitrul pieţei, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), a decis să limiteze la 33% drepturile de vot a 24 de companii, majoritatea din Galaţi, pre­zu­ma­te ca făcând parte din grupul lui Cătălin Chelu în cadrul adunării generale care va avea loc săptămâna viitoare la pro­du­cătorul de ulei Argus Constanţa (UARG) din cauză că acesta nu a derulat ofertă publică în termenul prevăzut de lege.

În 2011 Chelu s-a luptat pe bursă cu SIF Oltenia pentru controlul Argus, în urma achiziţiilor el ajungând cel mai mare acţionar prin intermediul unor firme, cu peste 33% din acţiuni, iar în prezent deţine 43,39% din titlurile produ­că­to­ru­lui de ulei.

Potrivit legii, Cătălin Chelu era obligat să deruleze încă din 2011 o ofertă publică de preluare a companiei, pentru care era nevoit să scoată din buzunar mai multe zeci de milioane de euro. Deşi CNVM l-a amendat pe Chelu în mai multe rânduri pentru că a întârziat să deruleze oferta, aceasta nu a avut loc nici până în prezent.

În AGA de săptămâna viitoare acţionarii Argus vor decide printre altele politica de investiţii şi bugetul companiei şi vor alege un nou auditor financiar. SIF Oltenia deţine 31,9% din acţiunile Argus, în timp ce fondul de investiţii Business Capital for Romania Opportunity Fund, fond controlat de BCR, deţine 6,25% din acţiuni.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO