Burse - Fonduri mutuale

Compania de distribuţie şi logistică Aquila şi-a majorat profitul net cu 74% în S1/2022 faţă de S1/2021, la 32,4 mil. lei. Veniturile au urcat cu 10%, la 961 mil. lei

Compania de distribuţie şi logistică Aquila şi-a...

Autor: Tibi Oprea

29.08.2022, 18:55 266

Aquila Part Prod (simbol bursier AQ), cel mai mare jucător de pe piaţa de distribuţie a bunurilor de larg consum, a încheiat primele şase luni din 2022 cu un profit net de 32,4 milioane de lei, în urcare cu 74,2% faţă de S1/2021, la venituri de 960,9 milioane de lei, plus 10,3%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul financiar semestrial neauditat publicat la BVB.

Rezultatul din exploatare a fost profit de 34,3 mil. lei, în urcare cu 27,8% faţă de S1/2021. Compania avea la 30 iunie 2022 active totale de 775,6 mil. lei, cu 6,7% mai mici faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Stocurile au urcat de 133,7 mil. lei la 183,7 mil. lei.

Totodată, capitalurile proprii atribuibile acţionarilor s-au diminuat cu 4,3%, la 462,4 mil. lei. În acelaşi timp, datoriile totale au scăzut cu 10%, la 312,8 mil. lei, conform calculelor ZF.

Aquila are 756 mil. lei capitalizare şi este deţinută în proporţii egale de 33,33% de Alin-Adrian Dociu, respectiv de Constantin-Cătălin Vasile. Acţiunile AQ se tranzacţionează în scădere cu 32,5% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 39,2 mil. lei, conform datelor BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO