Burse - Fonduri mutuale

Compania de distribuţie şi logistică Aquila va distribui investitorilor gratuit câte 5 acţiuni la fiecare acţiune deţinută: majorare a capitalului social cu 150 mil. lei

Compania de distribuţie şi logistică Aquila va...

Autor: Tibi Oprea

23.02.2022, 19:19 1526

Aquila Part Prod (simbol bursier AQ), cel mai mare jucător de pe piaţa de distribuţie a bunurilor de larg consum, a anunţat miercuri seară la Bursa de Valori Bucureşti că acţionarii au aprobat în AGEA majorarea capitalului social cu suma de 150 mil. lei, reprezentând prime de emisiune, până la valoarea de 180 mil. lei.

Operaţiunea se va realiza prin încorporarea parţială a primelor de emisiune, pentru susţinerea activităţii curente a companiei. Astfel, fiecare acţionar va primi gratuit un număr de 5 acţiuni nou emise pentru fiecare acţiune deţinută la data de înregistrare.

Majorarea se realizează prin emisiunea unui număr de 1 miliard de acţiuni noi cu o valoare nominală de 0,15 lei pe acţiune care vor fi alocate gratuit acţionarilor societăţii înregistraţi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de înregistrare 11 martie 2022. Ex date este 10 martie, în timp ce data plăţii este 14 martie.

Aquila Part Prod este deţinută în proporţie de 33,33% de Alin Adrian Dociu, respectiv în proporţie de 33,33% de Constantin Cătălin Vasile, în timp ce alţi acţionari persoane fizice şi juridice deţin 33,34% din capitalul social.

Compania are 1,03 mld. lei capitalizare după ce acţiunile AQ au scăzut cu 7,9% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 16,8 mil. lei, arată datele BVB.

Aquila Part Prod a încheiat primele nouă luni din 2021 cu venituri de 1,3 mld. lei, în creştere cu 16,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, şi un profit net de 43,8 mil. lei, plus 21,5%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO