Burse - Fonduri mutuale

Compania de eLearning Ascendia listează miercuri obligaţiuni de 3 mil. lei la Bucureşti. Scadenţa pe trei ani cu o dobândă de 10% pe an

Compania de eLearning Ascendia listează miercuri...

Autor: Liviu Popescu

01.10.2019, 00:02 588

Compania de eLearning Ascendia (ASC), listată la bursă şi controlată de fraţii Mălureanu în proporţie de 84%, listează miercuri obligaţiuni de 3 milioane de lei la Bucureşti, cu scadenţa de trei ani şi cu o dobândă de 10% pe an, plătibilă semestrial, potrivit informaţiilor companiei şi ale BVB.

Subscrierile pentru obligaţiunile Ascendia s-au putut face exclusiv prin intermediul Tradeville, iar oferta a fost disponibilă pentru un număr restrâns de investitori (sub 150). Datorită cererii ridicate, oferta a fost închisă anticipat, în prima zi de derulare.

Ascendia a încheiat 2018 cu un profit în creştere cu 34% faţă de rezultatul net din 2017, iar veniturile totale au crescut cu circa 40% comparativ cu anul precedent, la 3,6 mil. lei. Compania are 10,7 milioane de lei capitalizare şi este listată pe segmentul alternativ de tranzacţionare AeRo de la bursa românească.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO