Burse - Fonduri mutuale

Compania de prospectare geologică Prospecţiuni Bucureşti, profit de 9,5 mil. lei la nouă luni, de la o pierdere de 20,7 mil. lei anul trecut. Acţiunile, plus 115% în 2022

Compania de prospectare geologică Prospecţiuni...

Autor: Eduard Ivanovici

25.11.2022, 11:46 379

Prospecţiuni Bucureşti (PRSN), companie de prospectare geologică deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender, a anunţat un profit net de 9,5 milioane de lei în ianuarie-septembrie 2022, de la o pierdere de 20,7 milioane de lei în anul precedent. În T1/2022, grupul a avut o pierdere de 3,5 milioane de lei.

De asemenea, afacerile a urcat de la 49 de milioane de lei în primele nouă luni din 2021 la 121,4 milioane de lei anul acesta, conform raportului trimestrial al societăţii, prezent la Bursa de Valori Bucureşti. În total, cheltuielile au ajuns la 115,5 milioane de lei, plus 56,5%.

Creşterea cifrei de afaceri a fost generată de îmbunătăţirea activităţii de achiziţie de date geofizice, fiind executate şi finalizate lucrările pentru trei proiecte 3D. De asemenea, au fost începute lucrările pentru alte două proiecte, desfăşurate pe parcursul T4/2022-T1/2023.

„Indicatorul de lichiditate curentă şi-a dublat valoarea datorită creşterii valorii creanţelor (cu aproximativ 17% faţă de 30 septembrie 2021) şi a disponibilităţilor în sold (creştere de aproximativ 67%) şi scăderii semnificative a datoriilor curente cu 37% (societatea reuşind totodată plata tuturor sumelor asumate prin planul de reorganizare încheiat cu succes în aprilie 2022)”, reiese din raport.

În primăvară, compania a anunţat că va reintra în circuitul economic după ce Tribunalul Bucureşti a admis în data de 21 aprilie solicitarea administratorului judiciar Euro Insol şi a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară.

Cu şase ani în urmă, Propecţiuni Bucureşti a intrat în insolvenţă pe fondul unei crize acute de lichidităţi, printre cei mai importanţi creditori ai societătii aflându-se BCR, Eximbank, Libra Internet Bank, şi o serie de societăţi din ţară, cât şi din Europa, Asia şi America de Nord.

Prezente pe piaţa AeRO, acţiunile PRSN au urcat cu 114,7% anul acesta, pe fondul unor tranzacţii de 5,3 milioane de lei. Capitalizarea companiei este de 69,4 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO