Burse - Fonduri mutuale

Compania de stat Romaero Bucureşti şi-a diminuat pierderile la 24 mil. lei în S1/2020. Afaceri de 45,3 mil. lei, minus 7,8%

Compania de stat Romaero Bucureşti şi-a diminuat...

Autor: Tibi Oprea

30.09.2020, 18:19 158

Romaero Bucureşti (simbol bursier RORX), companie strategică pentru industria aerospaţială şi de apărare a României, a încheiat primul semestru al anului 2020 cu o pierdere netă de 24,1 milioane de lei, faţă de pierderea nată de 32,3 milioane de lei din aceeaşi perioadă a anului 2019, în contextul unor afaceri de 45,3 milioane de lei, în scădere cu 7,8%, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor din raportul semestrial publicat miercuri la Bursă.

Compania a avut venituri din exploatare de 54,4 milioane de lei, cu 1,6% mai mari faţă de S1/2019, şi cheltuieli de exploatare de 75 milioane de lei, minus 7,8%, astfel că rezultatul din exploatare a fost pierdere de 20,6 milioane de lei, cu 7,2 milioane de lei mai mica faţă de S1/2019, arată calculele realizate de ZF.

“Factorii principali care au influenţat nefavorabil rezultatul perioadei sunt: Nefinalizarea implementării în semestrul I al anului 2020 a planului de restructurare a obligaţiilor bugetare conform O.G. nr.6/2019, cu modificările şi completările ulterioare, a generat în continuare companiei cheltuieli cu accesoriile fiscale şi cu costurile activelor excedentare; Lipsa oportunităţilor de implicare a ROMAERO S.A. (şi a altor operatori din industria de apărare) în producţia şi/sau mentenanţa unor produse de tehnică specială aferente programelor de înzestrare ale M.Ap.N. aprobate de parlamentul României în decembrie 2016 sau anunţate ulterior, care nu au demarat până în prezent în condiţiile în care ROMAERO S.A. a semnat cu Raytheon Memorandum de Înţelegere pentru Patriot şi a investit în anul 2019 peste 5,7 miloane lei, pentru asigurarea forţei de muncă necesară şi pregătirea acesteia; Aplicarea prevederilor H.G. 935/2019, precum şi cele ale CCM au influenţat creşterea cheltuielilor cu personalul cu cca. 11%; Creşterea cheltuielilor cu amortizarea ca urmare a punerii în funcţiune a investiţiilor efectuate în anul 2019 cu cca. 6%”, se arată în raportul semestrial.

Activele totale ale societăţii la 30 iunie 2020 erau de 909,3 milioane de lei, în creştere cu 0,7% faţă de finele lunii decembrie 2019.

Romaero Bucureşti este controlată în proporţie de 56,7% de statul român, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în timp ce SIF Muntenia (SIF4) deţine 23,2% din capitalul social, iar Fondul Proprietatea (FP) are 18,9% din numărul de acţiuni.

De la începutul anului, acţiunile RORX se tranzacţionează în creştere cu 12%, pe fondul unui rulaj de 109.300 de lei, emitentul ajungând la 180,6 milioane de lei capitalizare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO