Burse - Fonduri mutuale

Compania românească de securitate cibernetică Safetech Innovations vrea să atragă o finanţare de 2,5 mil.lei printr--un plasament privat şi apoi să se listeze pe piaţa AeRO

Compania românească de securitate cibernetică Safetech...

Autor: Roxana Rosu

30.09.2020, 11:40 1417

Compania românească de securitate cibernetică Safetech Innovations, fondată de Victor Gânsac şi de Paul Rusu, vrea să se listeze pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti până la sfârşitul anului şi va realiza anterior un plasament privat pentru acţiuni noi cu intenţia de a atrage 2,5 milioane de lei, fonduri ce vor fi direcţionate spre investiţii.

Plasamentul pentru noile acţiuni ordinare ale Safetech Innovations va avea loc în toamna acestui an şi va fi intermediat de casa de brokeraj Tradeville.  Cornerstone Communications va fi consultantul autorizat al companiei după listare.

„În ultimii doi ani ne-am concentrat atenţia în vederea pregătirii Safetech Innovations pentru investitorii Bursei de Valori Bucureşti. Ne-am revizuit modelul de business, am îmbunătăţit oferta de servicii, am restructurat compania pe plan intern şi am atras clienţi de renume din România şi din străinătate. Ca urmare, rezultatele noastre financiare s-au îmbunătăţit semnificativ. Pentru anul 2020, în ciuda pandemiei, intenţionăm să creştem veniturile cu aproximativ 15%, iar profitul net cu aproximativ 60% faţă de rezultatele înregistrate în anul precedent”, a declarat Victor Gânsac, Director General, Safetech Innovations.

Safetech Innovations este deţinută de Victor Gânsac, care este şi director general, şi de Paul Rusu, director financiar, fiecare cu o participaţie de 50% în companie. În urma plasamentului privat, actualii acţionari îşi vor menţine pachetul majoritar în afacere.

”Ne bucurăm să anunţăm că suntem pregătiţi pentru plasamentul privat şi listarea ulterioară pe piaţa AeRO. Recunoaştem oportunităţile pe care le oferă piaţa de capital şi dorim să ne continuăm planurile de a transforma Safetech Innovations într-un jucător de referinţă pe piaţa de securitate cibernetică din România cu ajutorul investitorilor locali”, a mai spus Victor Gânsac.

Safetech Innovations a fost înfiinţată în 2011 şi colaborează cu peste 10 instituţii cheie din sectorul financiar-bancar autohton, cu companii multinaţionale, precum şi companii locale din sectoarele energiei, FMCG, telecomunicaţii, IT&C şi transporturi.

Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 10,5 milioane lei, cu o creştere de 56,4%, şi un profit net de 1,25 milioane lei, cu o creştere de 26,3%, la o marjp de profit net de 11,8%.

În prima jumătate a anului 2020, Safetech Innovations a raportat afaceri de 5,3 milioane lei (+60,7% faţă de S1 2019) şi un profit net de 450.246 lei (+61,5% faţă de S1 2019). Pentru întregul an 2020, conducerea estimează venituri de 15,6 milioane lei şi la un profit net de 2 milioane lei. Compania are în prezent 43 de angajaţi.

Acţionarii firmei intenţionează să finalizeze procesul de listare pe piaţa AeRO până la sfârşitul anului 2020, sub rezerva finalizării proceselor şi primirii aprobărilor de la toate instituţiile relevante implicate în listare, sau, cel mai târziu în primul trimestru din 2021.

Safetech Innovations va fi prima companie de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori Bucureşti. Acţiunile Safetech Innovations SA vor fi disponibile la tranzacţionare sub simbolul „SAFE”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO