Compania Comvex (simbol bursier CMVX), cel mai mare operator portuar din Constanţa, unde este acţionar şi generalul în rezervă Dan Drăgoi, a supus aprobării adunării generale a acţionarilor din 21 septembrie două direcţii strategice majore care vizează dezvoltarea societăţii.
Prima propunere de pe ordinea de zi vizează aprobarea realizării proiectului de investiţii pentru un nou „Terminal de îngrăşăminte vrac solide şi produse lichide la Dana 84 şi Halda 5 din cadrul Terminalului de minerale din portul Constanţa Nord”. Valoarea estimată a dezvoltării se ridică la 63 mil. euro, proiectul urmând să extindă capacităţile operaţionale ale terminalului existent, conform convocatorului publicat la Bursa de Valori Bucureşti.
Acţionarii vor dezbate inclusiv mandatarea Consiliului de Administraţie pentru încheierea de acte juridice a căror valoare depăşeşte pragul de 20% din totalul activelor imobilizate ale societăţii, excluzând creanţele imobilizate. Conducerea companiei va fi mandatată să întreprindă toate demersurile necesare pentru identificarea, negocierea şi atragerea surselor de finanţare optime, pachetul de opţiuni incluzând fonduri europene rambursabile sau nerambursabile, linii de finanţare externă sau scheme de ajutor de stat.
La finalul lui 2025, Comvex afişa în conturi 33,6 mil. lei, în scădere faţă de cele 49,2 mil. lei din 2024. După scăderea celor 3,3 mil. lei blocaţi pentru dividende pe termen scurt, lichidităţile propriu-zise coboară la 30,2 mil. lei, în timp ce alte fonduri de 4,8 mil. lei apar separat la imobilizări financiare, fiind restricţionate pe termen lung.
Acţiunile Comvex se tranzacţionează în creştere cu 22% de la început de an, perioadă în care autorităţile din Ucraina au anunţat că poartă discuţii avansate cu cele din Republica Moldova pentru crearea unui coridor feroviar dedicat transportului de cereale spre portul Constanţa, vizând reduceri substanţiale de tarife.
Proiectul ar putea prelua milioane de tone anual, fiind impulsionat de scăderea exporturilor cauzată de atacurile asupra porturilor. Totuşi, discuţiile privind volumele şi termenele exacte sunt încă în plină desfăşurare, un acord oficial nefiind semnat deocamdată.
Comvex a operat anul trecut 5,09 mil. tone prin terminalul de cereale, în urcare de la 4,79 mil. tone în 2024, însă indicatorii financiari au consemnat scăderi: cifra de afaceri a grupului a coborât la 248,4 mil. lei, iar profitul net s-a redus la 63,5 mil. lei, de la 78,8 mil. lei.
Raportul anual arată că cererile pentru servicii logistice destinate mărfurilor ucrainene, prezente la începutul lui 2024, au dispărut în 2025; Comvex are o capacitate de depozitare de circa 212.000 de tone şi lucrează la o extindere de 28.000 de tone.
Din acţionariatul Comvex fac parte Boraz Holding AG, cu un pachet de 30,7%, Liberty Holdco Galati & Skopje Limited, care deţine 28,1%, precum şi Corneliu-Bogdan Idu, Anca Mihaela Drăgoi şi Ruxandra-Ioana Nicola, fiecare cu câte 11,7%.
Compania va publica raportul financiar aferent primului semestru în data de 29 septembrie.