Comvex, firmă controlată de omul de afaceri Corneliu Idu, deţine în prezent cel mai mare terminal din Constanţa specializat pe descărcarea mărfurilor cu specific industrial, precum cărbune sau minereu de fier. Terminalul este amplasat în zona cu cea mai mare adâncime a apei din port, 19 metri, astfel că poate deservi nave de tonaj mai greu decât competitorii.
„În prezent portul Constanţa are câteva terminale de cereale, dar acestea sunt plasate în zone care permit un acces relativ limitat, de capacitate mică, cabotaj (transport de-a lungul coastei, la distanţă mică spre larg – n. red.) şi trafic din zone apropiate, de exemplu Orientul Mijlociu. Noi gândim că o asemenea capacitate de rulare este bună pentru că vom putea asigura o zonă în care să acosteze vapoarele cele mai mari şi astfel să asigurăm acces către pieţele cele mai importante“, a spus Viorel Panait, directorul general al Comvex.
Astfel, viitorul terminal, care va fi construit dacă investiţia este aprobată de acţionari, va putea descărca nave cu capacitatea de 90.000 de tone, în condiţiile în care celelalte terminale din Constanţa nu pot deservi vapoare mai mari de 50.000 de tone.