Restart Energy One, furnizor de electricitate aflat în concordat preventiv din luna aprilie, urmează să plătească investitorilor o sumă de 5,6 milioane de lei pentru obligaţiuni în valoare totală de 16,4 milioane de lei şi 3,35 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 33 milioane de lei, conform unui raport publicat miercuri la Bursa de Valori Bucureşti.
Anterior, ZF a scris în exclusivitate că plata reprezintă 17% din valoarea totală a creanţelor provenite din emisiunile de obligaţiuni, ceea ce indică o pierdere semnificativă pentru deţinători. Mai multe detalii, aici.
„În legătură cu emisiunile de obligaţiuni pe care compania le-a contractat în anul 2021 şi anul 2024, planul prevede distribuiri către obligatari în sumă totală de 5.616.285.50 lei (sumă obţinută prin aplicarea cotei de distribuire de 17% la creanţa totală din emisiunea de obligaţiuni de 33.036.973,55 lei). De asemenea, pentru sumele prevăzute la plată s-a luat în considerare calcularea şi plată cuponului anual conform memorandumurilor de tranzacţionare”, reiese din raport.
Prin procedura de concordat preventiv, compania cere protecţie faţă de creditori şi încearcă să-şi restructureze datoriile ca să evite insolvenţa.