Burse - Fonduri mutuale

​Confirmare: SIF Oltenia şi-a lichididat deţinerea de 17,4% la Prodplast pentru 7,5 milioane de lei

​Confirmare: SIF Oltenia şi-a lichididat deţinerea de...

Autor: Tibi Oprea

29.05.2020, 13:14 127

SIF Oltenia (SIF5) a anunţat vineri la Bursă că a vândut un număr de 2,97 de milioane de acţiuni deţinute la producătorul de mase plastice Prodplast (simbol bursier PPL), adică întreaga deţinere de 17,4%, la un preţ de 2,52 de lei pe unitate, valoarea totală a tranzacţiei fiind de 7,5 milioane de lei.

Luni, 25 mai 2020, în sistemul Bursei de Valori Bucureşti au fost înregistrate două tranzacţii de tip DEAL cu 2,97 milioane de acţiuni ale Prodplast, la preţul de 2,52 de lei pe acţiuni, respective cu 3,82% mai mic faţă de cel din piaţă.

ZF scria la acel moment că pachetul coincide cu deţinerea SIF Oltenia şi că societatea este cel mai probabil vânzătorul.

Un număr de 1,7 milioane de acţiuni, respectiv 10% din companie, au fost cumpărate de Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), într-o tranzacţie de 4,3 milioane de lei.

De asemenea, Tudor-Alexandru Georgescu, director general al companiei, a cumpărat pe 25 mai 1,27 de milioane de acţiuni la societate, tranzacţie în valoare de 3,2 milioane de lei, potrivit calculelor ZF. Iniţial, Tudor-Alexandru Georgescu avea o deţinere de 1,97%, iar în urma acestei tranzacţii a ajuns la o participaţie de 9,4% din capitalul social al Prodplast.

De la începutul anului, acţiunile PPL se tranzacţionează în creştere cu 1,55%, pe fondul unui rulaj de 7,65 milioane de lei, emitentul ajungând la 44,7 milioane de lei capitalizare. Cel mai mare acţionar al Prodplast este compania Nord Bucureşti, care deţine 33% din numărul de acţiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO