Burse - Fonduri mutuale

Connections Consult, în prima zi la BVB: capitalizare de 64,3 mil. lei şi preţ de 50,9 lei pe acţiune, minus 13,8% faţă de plasamentul privat. Investitorii au realizat miercuri tranzacţii de 1,2 mil. lei cu acţiuni CC

Bogdan Florea, CEO şi fondator, Connections Consult

Bogdan Florea, CEO şi fondator, Connections Consult

Autor: Tibi Oprea

23.09.2021, 08:30 331

Connections Consult (simbol bursier CC), companie înfiinţată în 2005 specializată în furni­zarea de soluţii software şi servicii IT, a de­butat miercuri, 22 septembrie, pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, la o capitalizare de 64,3 mil. lei după ce acţiunile au înre­gistrat o scădere de 13,8% faţă de preţul din plasamentul pri­vat derulat anterior listării, până la 59,5 de lei pe unitate. Tranzacţiile cu acţiuni CC din prima sesiune s-au ridicat la 1,2 mil. lei, potrivit datelor agregate de ZF de la BVB.

Compania îşi desfăşoară activi­tatea la nivel regional, având birouri în România, Bulgaria şi Serbia. Anterior listării, Connections Consult a derulat un plasament privat de acţiuni prin care a atras de la investitorii din piaţa de capital fonduri de 10 milioane de lei, destinate des­chi­derii unei subsdiare în State Unite ale Americii, investiţii în produse proprii şi în alte companii din domeniu. Listarea Connections Consult vine după derularea în luna iulie 2021 a unui plasament privat de acţiuni pentru majorarea capitalului social. Compania a emis un număr de 144.928 de acţiuni noi cu o valoare nominală 0,10 lei. Acţiunile au fost oferite în cadrul plasamentului privat la un preţ de 69 lei/acţiune, compania reuşind să atragă din piaţa de capital fonduri în valoare de 10 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO