Burse - Fonduri mutuale

Contro Group Arad nu şi-a găsit cumpărător

Contro Group Arad nu şi-a găsit cumpărător

Autor: Stefan Musgociu

25.03.2014, 00:00 176

Oferta publică prin care producătorul de contoare de măsurare a apei a scos la vânzare 59,9% din acţiunile proprii pentru 2,09 mil. lei nu a atras niciun cumpărător, deşi preţul de vânzare e sub cotaţia de pe bursă. „N-a fost niciun interes. Probabil că vor încerca să reia vânzarea prin altă metodă, în funcţie de ce va decide AGA“, au afirmat surse din piaţa de capital. Pachetul de acţiuni scos la vânzare reprezintă 59,9% din titlurile Contor Group.

Titlurile au fost cumpărate de firmă în noiembrie 2011 de la Contor Caracioni Saarbrücken Germania, intrată în insolvenţă, cu intenţia la acea vreme de anulare a acţiunilor şi reducere a capitalului social. Firma Contor Caracioni era controlată de omul de afaceri italian Tudor Caracioni. Oferta a început pe 4 martie şi s-a încheiat luni, fiind intermediată de casa de brokeraj IFB Finwest.

Acţiunile Contor Group au o valoare nominală de 0,1 lei şi preţul de vânzare a fost de 0,018 lei/titlu. În perioada derulării ofertei, cu acţiunile Contor Group au fost realizate 24 de tranzacţii la bursă, la preţuri cuprinse între 0,0213 lei şi 0,0245 lei, cotaţiile fiind cu 18,33% - 36,11% peste preţul din oferta de vânzare. Contor Group a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 18,7 milioane de lei şi pierderi de 6 milioane de lei.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO