• Leu / EUR4.9477
  • Leu / GBP5.8325
  • Leu / USD4.6725
Burse - Fonduri mutuale

Corecţie ex-dividend la OMV Petrom: Acţiunile companiei coboară cu 7,6% în şedinţa de joi, pe tranzacţii de 5 mil. lei

Corecţie ex-dividend la OMV Petrom: Acţiunile companiei coboară cu 7,6% în şedinţa de joi, pe tranzacţii de 5 mil. lei

Autor: Eduard Ivanovici

13.05.2022, 00:00 357

Acţiunile OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie listată la Bursa de Valori Bucureşti, se depreciau spre finalul şedinţei de joi cu 7,6% pe fondul unor tranzacţii totale de aproximativ 5 mil. lei., conform datelor BVB. 12 mai reprezintă data ex-dividend, cea care nu mai oferă dreptul la încasarea dividendelor la OMV Petrom. Astfel, preţul acţiunilor se va corecta, cel mai probabil, cu valoarea randamentului dividendului aprobat de către acţionari.

Miercuri a fost ultima zi de achiziţie de acţiuni SNP purtătoare de dividende. Dividendul brut este de 0,0341 lei pentru o acţiune, iar unde este cazul, impozitul pe dividende aferent va fi reţinut la sursă în cotele prevăzute de lege, se arată într-un document publicat la Bursă. Calculat în funcţie de preţul închiderii de miercuri, 0,471 lei per unitate, randamentul dividendului este de 7,2%. Data de înregistrare este pe 13 mai, iar plata va începe de pe 6 iunie.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9477
Diferență: 0,0061
Ieri: 4.9474
Azi: 4.6725
Diferență: -0,8825
Ieri: 4.7141
Azi: 5.8325
Diferență: -0,1353
Ieri: 5.8404
Azi: 4.8048
Diferență: -0,4599
Ieri: 4.8270