Burse - Fonduri mutuale

Creşterea capacităţii de producţie şi exporturile au redus la jumătate pierderile Oltchim

Creşterea capacităţii de producţie şi exporturile au...

Autor: Roxana Pricop

16.02.2015, 00:00 71

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), aflat în insolvenţă din 2013, şi-a redus cu 46% pierderea în 2014, până la 509,4 milioane de lei (114,6 mil.euro), în contextul în care capacitatea de producţie a ajuns să fie folosită în proporţie de 24,3%, faţă de 20,6% în urmă cu un an. Veniturile totale au crescut cu aproape 10%, la 654,8 milioane de lei, iar cheltuielile au scăzut cu 26%, la 1,6 miliarde de lei. Cheltuielile cu personalul au scăzut cu 80 de milioane de lei, pe fondul disponibilizării a 918 angajaţi în iunie 2013. Cifra de afaceri a companiei de stat a crescut cu 26%, de la 497,9 milioane de lei în 2013 la 627,5 milioane de lei. Creşterea cifrei de afaceri a fost determinată de avansul exporturilor cu 44,7%, la 444 milioane de lei, în timp ce vânzările pe piaţa internă s-au diminuat cu 4%, la 183 de milioane de lei. Astfel, Oltchim a vândut anul trecut pe piaţa internaţională 71% din producţie, faţă de 62% în anul precedent. Datoriile au crescut uşor faţă de sfârşitul anului 2013, de la 3,66 miliarde de lei la 3,73 miliarde de lei, din care 38,3 milioane de lei reprezintă salarii compensatorii nete aferente personalului disponibilizat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO