Burse - Fonduri mutuale

CTP, cel mai mare dezvoltator logistic din România, se pregăteşte să treacă de pragul de 2 mil. mp centre logistice în 2021 şi majorează bugetul de investiţii

CTP, cel mai mare dezvoltator logistic din România, se...

Autor: Bogdan Alecu

28.06.2021, 08:00 998

CTP, cel mai mare dezvoltator şi administrator pe termen lung de parcuri industriale şi logistice din România şi din Europa Centrală şi de Est, accelerează planurile de construcţie începute în acest an. În România, CTP îşi propune să finalizeze construcţia unor clădiri cu o suprafaţă totală de peste 330.000 mp până la finalul lui 2021, iar investiţiile dedicate acestor proiecte depăşesc suma de 200 milioane euro.

„Acum avem proiecte de circa 220 mil. euro în con­struc­ţie, unele aproape de a fi gata, altele la început. Buge­tul a crescut cu circa 10% deoarece avem clienţi noi şi am reluat proiecte care erau on-hold precum cel de la Ştefă­neşti - Bucharest North din nordul Capitalei şi am de­vansat unele care erau programate pentru 2021. Acolo avem o singură construcţie în cinci faze, prima a fost anul trecut, fazele a doua şi a treia erau programate pentru anul acesta, iar acum facem şi faza a patra şi cea a cincea, încă 50.000 mp în plus. Am mai început un proiect nou la Timi­şoara, Timişoara 4 pentru un client nou“, a spus Valentin Roşu, regional development director, CTP România.

Un proiect care se desfăşoară într-un ritm accelerat este depozitul pe care CTP îl construieşte pentru operatorul logistic al lui Kingfischer, compania Quehenberger, în cadrul CTPark Bucharest West.

CTP are în plan să livreze tot 300.000 mp de depozite şi în 2022.

„Targetul pentru 2021 cu construcţiile noi este să ajungem la 2 mil. mp. La nivel internaţional avem ca target să ajungem la 10 mil. mp până în 2023. Acum avem peste 6 mil. mp. În ultimii trei ani am construit chiar mai mult decât colegii din Cehia. În 2017 am demarat prima construcţie şi am ajuns la peste 1,5 mil. mp acum. Am ajuns a doua ţară din grup după Cehia care are peste 3,5 mil. mp“, a subliniat Valentin Roşu.

Dezvoltarea CTP a fost una continuă, cu 10-15% creştere în fiecare an.

„Chiar şi în noile condiţii încercăm să livrăm totul la timp. Spre exemplu colegii din Cehia caută acum materiale în ţări precum Turcia pentru a ne asigura că avem materialele necesare pentru a ne dezvolta în continuare. Şi colegii din Cehia şi Ungaria se confruntă cu aceleaşi probleme. Este o problemă la nivel european“, a spus Valentin Roşu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO