• Leu / EUR4.7581
  • Leu / GBP5.5051
  • Leu / USD4.2739
Burse - Fonduri mutuale

Cum câştigi un milion de lei din dividende?

Cum câştigi un milion de lei din dividende?

Autor: Andrei Chirileasa

11 mai 2013 3516
Cum poţi ajunge să câştigi un milion de lei din dividende? Primul pas este să cumperi acţiuni.
 
Câte acţiuni? Asta depinde de la companie la companie. De exemplu, OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie locală, plăteşte un dividend brut de 0,028 lei/acţiune. Astfel, pentru a încasa dividende de un milion de lei, un investitor ar trebui să deţină 35,7 milioane de acţiuni. Iar pentru a cumpăra acum acţiunile de pe bursă preţul este de 16,15 mil. lei (3,74 mil. euro).
 
Raportul dintre dividendele încasate (un milion de lei) şi preţul plătit pe bursă pentru pachetul de acţiuni (16,15 mil. lei) reprezintă randamentul dividendului, care în cazul Petrom este de 6,2%.
 
Şi la Fondul Proprietatea (FP) pentru a încasa dividende brute de un milion de lei, un investitor ar trebui să cumpere astăzi acţiuni de 16,2 mil. lei.
 
Mai „ieftine“ sunt dividendele de la SIF-uri. De exemplu, pentru un milion de lei dividende de la SIF Muntenia (SIF4), un investitor ar trebui să cumpere 7,46 milioane de acţiuni în valoare de 5,38 milioane de lei. Asta deoarece randamentul dividendului de la SIF4 este de trei ori mai mare decât la Petrom, adică 18,6%.
 
O investiţie nu se judecă însă doar după dividendele încasate. Desigur, dividendele sunt şi ele o componentă importantă, deoarece le oferă investitorilor o „rentă“ anuală fără ca aceştia să fie nevoiţi să vândă din acţiuni.
 
Investitorii trebuie să ia în calcul însă şi evoluţia viitoare a preţului acţiunilor şi perspectivele de dezvoltare ale companiei. De exemplu, SIF Transilvania, care a plătit în ultimii ani dividende foarte mari, a avut mai puţini bani de investiţii, ceea ce ar putea afecta valoarea companiei pe termen lung.
 
În fiecare an după expirarea dividendului (la data ex-dividend), acţiunile companiilor care plătesc dividende scad pe bursă. De exemplu, ieri acţiunile SIF Transilvania au scăzut cu 25,4% pe bursă, adică cu o valoare apropiată de cea a dividendului. Astfel, cine ar fi cumpărat acţiuni SIF3 marţi, înainte de data ex-dividend, ar fi pierdut azi 25% din banii investiţi pe care şi-i recuperează din dividende. Este important însă ca şi acţiunile să aibă o evoluţie pozitivă.
 
Pentru ca randamentul de 27% al dividendului să fie real, acţiunile ar trebui să revină la preţul de marţi, adică să crească pe bursă cu peste 25% în termen de cel mult un an.
 
Companiile care plătesc dividende foarte mari au mai puţin „combustibil“ pentru a creşte preţul acţiunilor pe viitor. Astfel, pentru investitorii pe termen lung, sunt de preferat companiile care plătesc dividende constante, dar reuşesc să păstreze şi o parte din profituri.
 
La Petrom, randamentul dividendului este apropiat de dobânda bancară pe un an, în condiţiile în care compania distribuie în jur de 40% din profit sub formă de dividende. Astfel, îi rămân bani şi de investiţii, iar pe viitor profiturile pot creşte, iar astfel cresc şi dividendele.
 
 
 
Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7581
Diferență: 0,0442
Ieri: 4.7560
Azi: 4.2739
Diferență: 0,7496
Ieri: 4.2421
Azi: 5.5051
Diferență: 0,3262
Ieri: 5.4872
Azi: 4.1831
Diferență: 0,449
Ieri: 4.1644